Paradă proeuropeană la ordinul guvernanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PLDM Vlad Filat a promis să aducă mii de oameni în Piaţa Marii Adunări Naţionale FOTO: ADEVĂRUL

Şefii coaliţiei pro-europene vor să organizeze o acţiune în susţinerea cursului european al Moldovei. Experţii spun însă că cetăţenii aşteaptă de la autorităţi fapte concrete, nu populism integraţionist.

După ce PCRM a anunţat că în noiembrie va organiza marşuri de anvergură împotriva actualei guvernări, liderii coaliţiei de guvernare au venit cu o altă iniţiativă. Pe 3 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, vor organiza o acţiune de susţinere a cursului european al Republicii Moldova.

RISCĂ SĂ FIE UN EVENIMENT DE GENUL DEMONSTRAŢIILOR PCRM

„Nu va fi o acţiune îndreptată împotriva cuiva sau a ceva. Va fi o acţiune în susţinerea viitorului acestei ţări, a progresului, a modernizării“, a declarat liderul PD Marian Lupu, în cadrul unei emisiuni la PublikaTV. Totodată, liderul PLDM Vlad Filat a accentuat că vor veni „foarte mulţi oameni“. „Nu vom veni la această manifestare cu tobe, injurii sau cu agresivitate, ci cu un mesaj proeuropean, un mesaj de susţinere şi unitate naţională“, susţine Vlad Filat.

Eficienţa şi necesitatea unui astfel de eveniment este văzută însă diferit de analişti şi lideri de opinie. „Avem nevoie de asemenea acţiuni, pentru că mai multe partide de stânga creează impresia unui euroscepticism generalizat în societate. E o impresie falsă. O astfel de acţiune ar pune punct discuţiilor privind opţiunea cetăţenilor noştri“, crede analistul Vitalie Catană.

Evenimentul ar putea avea succes, spune sociologul Doru Petruţi, însă totul depinde de organizarea partidelor. „Partidele trebuie să se mobilizeze la maxim pentru ca un astfel de eveniment să nu aibă imaginea demonstraţiilor PCRM, la care participă câteva persoane. Să fie o manifestaţie de amploare. Rămâne să vedem dacă vor reuşi. Cel mai probabil, vor ca cei de acasă să facă diferenţa şi prin comparaţie: manifestaţiile PCRM, care protestează împotriva a ceva versus nişte demonstraţii care vor susţine o anumită cauză“, accentuează Doru Petruţi.

Partidele trebuie să se mobilizeze la maxim pentru ca un astfel de eveniment să nu aibă imaginea demonstraţiilor PCRM, la care participă câteva persoane. Doru Petruţi, sociolog

„AR FI MAI CONVINGĂTORI DACĂ AR LUPTA CU CORUPŢIA“

De cealată parte, comentatorul politic Nicolae Negru spune că acţiunea este o replică la mobilizarea PCRM. „E un fel de competiţie politică să arate că nu numai PCRM, aşa cum pretinde, vorbeşte în numele populaţiei Republicii Moldova, că există un număr suficient de oameni care gândesc altfel, care sprijină guvernarea proeuropeană. În plus, autorităţile au nevoie de un semn din partea populaţiei, că este sprijinită în aspiraţiile europene“ explică specialistul.

Nicolae Negru crede că ar fi fost mai bine dacă o astfel de manifestaţie de alfabetizare europeană era organizată de societatea civilă sau de adepţii integrării europene. Chiar şi aşa, analistul politic spune că acţiunea nu va rezolva problema societăţii moldoveneşti. „Solidaritatea noastră nu va avea de câştigat nici de pierdut pentru că divizarea este prea adâncă. O acţiune a guvernării nu va putea să repare lucrurile“, accentuează Nicolae Negru. Tot el oferă o altă soluţie pentru solidarizarea societăţii. „Liderii politici ar putea să rezolve această problemă altfel: să îmbunătăţească viaţa oamenilor, să implementeze reformele pe care le-au adoptat în aşa fel încât cetăţenii să se convingă că lupta cu corupţia, cu mafia, cu oligrahii, şi bunăstarea cetăţenilor pot fi efectuate doar în cadrul UE. Aceasta este singura cale spre solidaritate“, mai adaugă Nicolae Negru.

Liderii politici ar putea să rezolve această problemă altfel: să îmbunătăţească viaţa oamenilor, să implementeze reformele etc. Aceasta este singura cale spre solidaritate. Nicolae Negru, comentator politic

ENTUZIASM DIN FRICĂ

De aceeaşi părere este şi comentatoarea Olga Nicolenco. „Sunt foarte sceptică în privinţa acestei acţiuni. Ea este organizată din frica partidelor de la guvernare că vor pierde alegerile. Avem nevoie de o consolidarea a societăţii înainte de Vilnius, dar pentru oameni noţiunile de Vilnius şi de integrare europeană sunt prea puţin palpabile. Liderii partidelor trebuie să vină cu un mesaj foarte clar, altfel nu văd rostul să se adune“, accentuează specialista.

Nicolenco mai adaugă că nu avem nevoie de un astfel de eveniment. „Această acţiune este pregătită în pripă. Asemenea manifestaţie  nu se fac în zece zile. Mulţi dintre oamenii care vor veni în piaţă nu vor şti de ce se află acolo. Este o acţiune ad-hoc, care ar putea fi extraordinar de reuşită sau totalmente distructivă pentru ideea pentru care a fost creată. Ar putea dăuna Vilniusului mai tare decât va aduce bonusuri pentru el“, conchide specialista.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC