Moldovenii, îndemnaţi să poarte mască în spaţiile închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile îndeamnă populaţia să poarte mască de protecţie şi să respecte distanţa fizică în spaţiile închise. Cu o recomandare în acest sens vine Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, care s-a întrunit în contextul creşterii cazurilor de COVID-19 în ultimele săptămâni, transmite IPN.

Astfel, Planul naţional de pregătire şi răspuns la infecţia cu coronavirus de tip nou va fi actualizat în conformitate cu evoluţia situaţiei epidemiologice şi scenariile potenţiale. Comisia a adoptat recomandări privind purtarea măştilor de protecţie în instituţiile medico-sanitare publice şi private, transportul public, centre comerciale, magazine alimentare şi nonalimentare.

De asemenea, se recomandă respectarea distanţei fizice între persoane de minim un metru, respectarea regulilor de igienă a mâinilor şi igienă respiratorie, dar şi respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele infectate.

Măsurile de profilaxie, pentru protecţia şi prevenirea transmiterii COVID-19, urmează a fi aplicate în cadrul instituţiilor de menire socială, inclusiv a centrelor de plasament temporar pentru refugiaţi, instituţiilor de educaţie şi în transportul public. Totodată, va continua procesul de informare a cetăţenilor privind importanţa vaccinării în prevenirea bolii.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătăţii, în perioada 18-27 iulie, în Republica Moldova au fost înregistrate 5 793 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19, cu o creştere cu 72,7% ,comparativ cu săptămâna precedentă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare