Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ion Chicu. Prim-ministrul a anunţat că va asigura interimatul funcţiei până pe 31 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte al R. Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu premierul în exerciţiu, Ion Chicu. Prim-ministrul, care şi-a anunţat miercuri demisia, a informat-o pe Maia Sandu că el va asigura interimatul funcţiei doar până pe 31 decembrie curent.

„Tot până la 31 decembrie 2020, interimatul funcţiei de Ministru al Sănătaţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministru al Finanţelor şi Ministru al Economiei şi Infrastructurii, va fi asigurat de miniştrii actuali, respectiv Doamna Viorica Dumbrăveanu, Domnul Serghei Puşcuţa şi Domnul Anatol Usatîi. Ceilalţi colegi miniştri vor continua activitatea mai departe”, a informat Ion Chicu.

Ion Chicu i-a spus Maiei Sandu că Bugetul Public Naţional la sfărşit de an va fi executat la venituri cu un surplus de circa 1,2 miliarde de lei lei faţă de planul stabilit pentru 2020 (în principal, din contul surplusului la Bugetul de Stat). 

„Deficitul bugetar va fi semnificativ mai mic decît cel planificat - circa 5,5% din PIB (planificat 8%). Pînă la sfărşitul anului nici o dispoziţie de plată prezentată în Trezoreria de Stat nu va rămîne nefinanţată. Pe conturile Bugetului de Stat va rămîne un sold de circa 2,5 mlrd.lei, mijloace suficiente pentru finanţarea cheltuielilor bugetare (salarii, pensii, etc) pe parcursul lunii ianuarie”, a scris Ion Chicu într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Chicu, instituţiile medicale din ţară sunt aprovizionate cu medicamente, echipamente medicale, materiale de protecţie si alte consumabile, necesare pentru tratamentul persoanelor infectate cu COVID19.

„Contractul pentru aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova în anul 2021 va fi extins în următoarele zile, iar preţul orientativ în primul trimestru 2021 va fi de circa 120-122$ pentru o mie de metri cubi”, a mai spus Chicu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort