Încă trei persoane, reţinute în dosarul fraudelor comise de un grup specializat în legalizarea construcţiilor din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă trei persoane au fost reţinute de CNA şi procurorii anticorupţie în dosarul ilegalităţilor, comise de către un grup infracţional specializat în legalizarea construcţiilor autorizate şi neautorizate din Chişinău. Este vorba despre reprezentanţii unor agenţi economici care au beneficiat de serviciile grupului. Aceştia se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă.

Amintim că, anterior, CNA şi procurorii au mai reţinut 12 persoane în mai multe dosare de corupere, trafic de influenţă şi fals în acte publice. Acestea sunt învinuite că ar fi pus în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din capitală.

    

Potrivit materialelor cauzei, capii grupului identificau persoane care intenţionau să-şi perfecteze actele de recepţie finală a construcţiilor, le asigurau întregul portofoliu de documente, prin coruperea unor funcţionari ai administraţiei publice locale şi Agenţiei servicii publice (SCT Chişinău), iar pentru serviciile lor pretindeau sume de până la 3.500 de euro. 

Până în prezent, procurorii şi CNA au documentat circa 40 de asemenea cazuri.

     

Astfel, din cele 15 persoane, cercetate în dosarele menţionate, opt au fost expediate în instanţa de judecată, patru se află în arest la domiciliu, iar trei sunt reţinute pentru 72 de ore.

Cazul este documentat în continuare, urmând ca procurorii anticorupţie şi ofiţerii de urmărire penală ai CNA să analizeze informaţia pentru a stabili toate circumstanţele faptelor descrise şi a trage la răspundere persoanele responsabile.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut