Ilan Şor, către Maia Sandu: Opriţi scumpirile, în caz contrar, oamenii îşi vor face dreptate în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilan Şor

Preşedintele Partidului „ŞOR”, deputatul fugar Ilan ŞOR, îi cere Maiei Sandu să ia măsuri contra scumpirii carburanţilor, respectiv să oprească creşterea galopantă a preţurilor la toate celelalte produse.

Într-o postare video pe Facebook, Ilan Şor aminteşte că, încă în urmă cu o săptămână, a propus guvernării să reducă accizele şi TVA pentru carburanţi, ceea ce ar fi permis ieftinirea acestora. 

„A trecut o săptămână de când am venit public cu propunerea de a reduce preţul carburanţilor cu minimum 5 lei, respectiv de a opri creşterea preţurilor la toate celelalte produse. Guvernarea Harvard e decis însă să respingă iniţiativa noastră. Cu toate acestea, ţări precum Estonia, Ungaria, Polonia, Franţa au aplicat această măsură la ei. Toate aceste ţări sunt membre ale Uniunii Europene”, a spus Ilan Şor.

El a menţionat că, dacă guvernarea nu este de acord cu soluţia propusă de el, ar trebui să vină cu propria soluţie, însă ea tace şi nu întreprinde nimic.

„Bine, nu aţi fost de acord cu iniţiativa mea, daţi-ne atunci soluţia voastră, daţi-ne o alternativă, spuneţi ce veţi face voi, ca să ajutaţi populaţia, ca să opriţi creşterea preţurilor. Aţi luat apă în gură. Între timp, Maia Sandu se plimbă prin ţară şi aprinde focul. Maia Sandu, poate mai bine vă faceţi fochist, vi se potriveşte mai bine, iar pentru funcţia de preşedinte haideţi să găsim un om căruia îi pasă de oameni şi problemele lor şi care se va gândi cum să le rezolve. Nu să umble după PR toată ziua şi să facă poze”, a menţionat Ilan Şor.  

În concluzie, el avertizat puterea că răbdarea cetăţenilor a ajuns la limită şi nu a mai rămas mult până aceştia îşi vor revendica drepturile în stradă.

Amintim că ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a declarat că războiul din Ucraina şi criza energetică de pe plan mondial sunt principalii factori care determină creşterea galopantă a preţurilor în Republica Moldova.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online