Fenomenul salariului „în plic”, în vizorul Curţii de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de contracte, în valoare de 1,1 miliarde de lei, şi circa 3000 de procese-verbale de executare a lucrărilor de către antreprenori şi subantreprenori din domeniul construcţiilor au fost supuse verificării de către Curtea de Conturi în cadrul auditului conformităţii privind „Declarările salariale, a plăţilor la Bugetul Public Naţional şi impactul asupra drepturilor sociale ale cetăţenilor” în anii 2015-2017.

Rezultatele auditului au fost prezentate într-o şedinţa publică a Curţii de Conturi, transmite IPN.

În urma auditului se atestă că agenţii economici nu au respectat prevederile legale, nedeclarând plăţi la buget, comparativ cu datele reflectate în procesele-verbale de executare a lucrărilor, ceea ce determină indici de fraudă. Respectiv, pentru plăţile nedeclarate şi neachitate la buget în sumă 4,3 milioane de lei în perioada auditată, implică corespunzător nedeclararea remunerării muncii de circa 10 milioane de lei, ce reprezintă posibilul salariu ,,în plic”. Impozitul pe venit de la aceste sume nedeclarate ar constitui cel puţin 1,3 milioane lei.

Extrapolarea acestor circumstanţe pentru valoarea totală a investiţiilor şi reparaţiilor capitale denotă posibila nedeclarare a salariilor angajaţilor de către agenţii economici şi  posibila ratare a veniturilor la Bugetul Public Naţional în sumă de 327 de milioane de lei, ce ar reprezenta contribuţiile şi impozitul pe venit. Respectiv, aceste circumstanţe denotă posibila achitare a salariului ,,în plic” în sumă de aproximativ 500 de milioane lei.

În raportul de audit se  reaminteşte că prin acceptarea achitării salariului „în plic” angajaţii riscă să fie lipsiţi de un pachet social motivant, de o indemnizaţie pentru concediu de maternitate, concediu de odihnă plătit, concediu medical şi o pensie conformă remunerării obţinute. Salariul „în plic” reduce posibilitatea muncitorului de a avansa în carieră, de a beneficia de credite şi de o stabilitate la locul de muncă.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid