Dosarele Moldovagaz anunţă schimbarea la faţă a sectorului energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii susţin că Moldovagaz ar putea fi implicată într-o schemă de spălare de bani

Percheziţiile de la Moldovagaz sunt primele semnale că ar putea urma schimbări importante în acest sector care sunt necesare pentru a îmbunătăţi starea de lucruri a acestuia, se arată într-un material publicat de Newsmaker.

Vitalie Busuioc, care s-a implicat în efectuarea percheziţiilor la Moldovagaz a oferit pentru sursa citată noi informaţii despre rezultatele acestora. Astfel, Vitalie Busuioc, a precizat că volumul de informaţii obţinut este destul de mare şi este acum examinat de experţi. Procurorul a explicat că cele două cauze penale deschise pe  faptul spălării de bani, abuz în serviciu şi activitate ilegală de întreprinzător au fost iniţiate în acest an. Prima cauză a demarat acum o lună în baza mai multor informaţii transmise în 2014 de către Centrul Naţional Anticorupţie, iar cea de-a doua – mai târziu în baza depistării încălcării legislaţiei la cumpărarea valutei pentru importul gazului rusesc.

Belvilcom, implicată în schema de la Moldovagaz

Deşi fostul director ANRE, Nicolae Răileanu, a afirmat pe Facebook că percheziţiile la Moldovagaz ar putea fi iniţiate în baza  controlului efectuat la firma Belvilcom în 2010, Busuioc nu a confirmat şi nici nu a infirmat faptul că ar fi fost vorba anume de această firmă când s-a vorbit despre nereguli la procurarea gazului în valoare de 31 milioane de lei. Potrivit actului de control al foştilor directori ai ANRE, pe lângă faptul că a livrat fără licenţă gaz şi agent termic, Belvilcom a vândut ilegal 10 milioane de metri cubi de gaze în sumă de 31,1 milioane de lei.

Potrivit unei investigaţii a Ziarului de Gardă, Belvilcom, înfiinţată în 1997 de Vladislav Chirică, se află acum în proces de faliment, iar administratorul companiei, Oleg Iovu a confirmat că percheziţiile companiei au avut loc la sediul firmei.

Moscova se opune demiterii lui Gusev

Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi i-a cerut pe 3 noiembrie directorului Moldovagaz, Alexandr Gusev demisia. În acelaşi timp, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă a declarat pentru sursa citată că autorităţile de la Chişinău se chinuie de mai mult timp să-l demită pe Gusev, însă se lovesc de dezacordul Moscovei, care deţine în Consiliul de observatori patru mandate din cele şase câte sunt în total.

Reprezentanţii companiilor de pe piaţa gazelor susţin că pentru a îmbunătăţi situaţia din acest sector sunt neceare schimbări radicale care se pare au început deja o dată cu mai multe decizii şi evenimente legate de acesta, cum ar fi situaţia ce ţine de Moldovagaz sau plecarea Silviei Radu de la conducerea Gas Natural Fenosa. 

Procurorii au efectuat pe 26 noiembrie percheziţii la Moldovagaz, Chişinău-Gaz, domiciliile şefilor acestor companii, agenţi economici şi persoane fizice. Probele ridicate ar putea demonstra implicarea acestora în scheme privind spălarea de bani, livrarea ilegală a gazului, procurarea contoarelor al preţuri mult peste suma stabilită iniţial şi procurarea valutei la un curs exagerat pentru importul gazelor ruseşti. Pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, cei vizaţi riscă închisoare de la 2 la 6 ani, pentru activitatea ilegală de întrerpinzător - amendă sau muncă în folosul comunităţii, privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii, iar pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari – închisoare de la 5 la 10 ani. Moldovagaz a calificat aceste percheziţii drept o comandă politică. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG