Doliu în presa din R. Moldova: Valentina Basiul, fost redactor-șef adjunct la Adevărul Moldova, a murit la 43 de ani

0
Publicat:

Presa din Republica Moldova este în doliu după ce jurnalista Valentina Basiul a murit, răpusă de o boală incurabilă, la doar 43 de ani. Colegii de breaslă și prietenii apropiați au transmis mesaje de condoleanțe și și-au exprimat șocul și tristețea profundă.

Valentina Basiul a făcut parte din prima echipă editorială de la Adevărul Moldova FOTO: Arhivă

Vestea morții Valentinei Basiul a venit ca un șoc pentru colegii de breaslă și pentru întreaga comunitate media. Numeroase mesaje de condoleanțe au fost transmise pentru familia îndurerată.

Jurnalista Natalia Munteanu și-a exprimat durerea pe rețelele sociale: „A murit Valentina Basiul. La început de noiembrie am simțit impulsul să-i scriu, dar am păstrat gândul bun doar pentru mine. Avea 43 de ani. De mult am crezut că s-a însănătoșit, că a învins lupta cu boală. Când vestea vine brusc, apare șocul. A fost un om blând, simplu și jurnalistă corectă. Aducea liniște și pace în jurul său. Dumnezeu s-o odihnească!”

Valentina Ursu, colega sa de la Europa Liberă, a scris: „Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a colegei noastre dragi, Valentina Basiul. A fost o jurnalistă de o sensibilitate rară și un om de mare omenie, alături de care am avut onoarea să lucrez mulți ani la Europa Liberă. Valentina rămâne în amintirea noastră ca o prezență luminoasă, discretă și bună. Pierderea ei lasă un gol dureros în sufletele celor care au cunoscut-o și au prețuit-o. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, în satul ei natal, Cocieri. Transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care au iubit-o. Dumnezeu să o odihnească în pace și să-i lumineze drumul spre eternitate”.

Jurnalista Alina Țurcanu a adăugat un mesaj emoționant: „Valentina, scumpa, nu-mi pot aduna cuvintele ca să scriu ce simt acum!.. E nedrept și teribil de trist... Sper doar că există într-adevăr vreo lume mai bună, cu multă lumină și fără durere, unde îți vei regăsi liniștea. Cât de tare regret acum că nu am insistat mai mult când îmi ziceai la telefon sau în mesaje că da, trebuie să ne vedem neapărat, dar nu acum, că nu te simți prea bine după încă o ședință de... Odihnește-te în pace, draga mea colegă, devenită în timp prietenă și cumătră! Ne va fi dor de tine!”

Și fostul purtător de cuvânt al Guvernului de la Chișinău a transmis condoleanțe: „Am aflat cu multă tristețe vestea plecării în lumea celor drepți a jurnalistei Valentina Basiul. Valentina a lăsat în urmă nu doar materiale jurnalistice, ci și o cultură a respectului, a ascultării și a omeniei. Am cunoscut-o și în calitate de comunicatoare, care era întotdeauna exigentă cu sine și pe urmă cu cei din jur. Gândurile mele se îndreaptă spre familia îndurerată și spre colegii care au pierdut nu doar o profesionistă, ci și un suflet frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a declarat Daniel Vodă, potrivit Unimedia.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, în satul ei natal, Cocieri, raionul Dubăsari.

O carieră marcată de excelență

Valentina Basiul a avut o activitate jurnalistică impresionantă. A făcut parte din prima echipă editorială a publicației Adevărul Moldova, primul ziar românesc care a avut o ediție tipărită peste Prut. De-a lungul carierei, a fost redactor șef adjunct la Adevărul Moldova, fiind apreciată pentru profesionalismul, corectitudinea și sensibilitatea sa.

Absolventă a Facultății de Jurnalism din București (promoția 2005), ea a lucrat și la publicația Timpul. De-a lungul anilor, a colaborat cu numeroase instituții și organizații de presă din Republica Moldova și România.

Din 2014, Valentina Basiul a fost reporter la Radio Europa Liberă, unde s-a remarcat prin profesionalism, empatie și subiecte profunde. A obținut mai multe premii pentru munca sa și, în 2016, a lansat cartea Prin ochii presei. Moldova. Un sfert de secol.

Un capitol important din activitatea ei l-au reprezentat documentarea și analiza subiectelor legate de problema transnistreană și de Războiul de la Nistru din 1992, domenii în care a avut contribuții remarcabile.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent