Doi ofiţeri de investigaţie din cadrul IGP, reţinuţi pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi ofiţeri de investigaţie (un şef de direcţie şi un subaltern de-al său) din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţie al IGP au fost reţinuţi. Aceştia sunt vizaţi în cadrul unei urmăriri penale iniţiate pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupţie, astăzi, în biroul de serviciu al şefului de direcţie, dar şi la domiciliul şi în autoturismele celor doi ofiţeri s-au făcut percheziţii. Ca rezultat, au fost identificate şi ridicate obiecte şi documente aferent obiectului investigaţiei, ambii ofiţeri fiind reţinuţi pe un termen de 72 de ore, în izolatorul CNA.

Potrivit materialelor cauzei, subalternul a pretins şi primit mijloace băneşti în sumă de aproximativ 15 mii de euro de la un agent economic, susţinând că îşi poate influenţa şeful, aşa ca acesta să nu transmită organului de urmărire penală materialele pentru pornirea unui proces penal pentru evaziune fiscală. După primirea banilor, ultimul nu a fost tras la răspundere penală.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie