Deputaţii au votat Tratatul privind regimul de frontieră şi acordul militar dintre Republica Moldova şi România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

51 de deputaţi au votat astăzi Tratatul privind regimul de frontieră şi acordul militar dintre Republica Moldova şi România. Comuniştii s-au abţinut de la vot.

Parlamentul a votat în această dimineaţă, în a doua lectură, atât Tratatul privind regimul frontierei de stat peste Prut, cât şi Acordul moldo-român referitor la cooperarea militară. Cele două proiecte au fost aprobate cu câte 51 de voturi.

Tratatul de frontieră vizează modalitatea în care va fi marcată şi semnalizată frontiera de stat, cum va fi utilizată infrastructura rutieră şi feroviară, precum şi instalaţiile de comunicaţii care traversează frontiera dintre România şi Republica Moldova.

În cadrul Acordului de cooperare militară, aprobat pe o peroadă nedeterminată, reprezentanţii moldoveni şi cei români vor desfăşura exerciţii armate comune, consultări ştiinţifice, precum şi schimburi de experienţă între ofiţeri. 

„Este un acord militar. Cei care aţi votat vă asumaţi consecinţele unui astfel de acord, în cazul în care conflictul de pe nistru nu a fost rezolvat?“, a spus deputatul comunist Artur Reşetnicov, deranjat de faptul că nu a fost lăsat la microfon înainte de începerea procesului de vot.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat