Deputaţi: Obligativitatea de autoizolare pentru 14 zile a expirat odată cu ridicarea stării de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedinţii parlamentului Mihai Popuşoi şi Monica Babuc, dar şi deputatul din grupul Pro Moldova Vladimir Cebotari consideră că parlamentarii trebuie să se întrunească cât mai curând posibil în şedinţa Parlamentului pentru a vota ultimele condiţionalităţi înaintate de Uniunea Europeană, privind asistenţa macrofinanciară, astfel ca Republica Moldova să beneficieze de următoarea tranşă de suport financiar, notează IPN.

Deşi în Parlamentul Republicii Moldova au fost înregistrate două cazuri pozitive de COVID-19, Mihai Popşoi consideră că din momentul în care toţi deputaţii îşi vor face testul şi vor avea rezultatul negativ, şedinţa poate avea loc cu aplicarea unor măsuri de rigoare.

„Avem un caz confirmat, sperăm să nu se confirme şi altele şi, din câte înţeleg, majoritatea colegilor care şi-a făcut test, toţi au rezultat negativ. În acest context, dacă admitem că până miercuri toţi îşi vor face testul şi toţi vor avea un rezultat negativ, atunci nu văd niciun impediment de ce joi nu am putea face şedinţa Parlamentului cu măsurile de precauţie necesare. Nu văd premise de ce ar trebui să tărăgănăm. Am primit telefoane de la unii colegi precum că ar urma să se afle în carantină până pe trei iunie, un lucru care ne-a pus în gardă pentru că se creează impresia că cineva în mod intenţionat vrea să ţină deputaţii departe de locul lor de muncă şi de obligaţiile pe care le au”, a declarat deputatul PAS Mihai Popşoi.

Nici deputatul grupului Pro Moldova Vladimir Cebotari nu susţine măsura de autoizolare a deputaţilor până pe trei iunie. Deputatul spune că toţi cei care fac trimitere la această prevedere se bazează pe o decizie a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale luată în perioada stării de urgenţă, iar odată cu ridicarea stării de urgenţă prevederea în cauză ar fi expirat. „Nu există astăzi niciun act normativ care ne obligă, din punctul nostru de vedere, să ne petrecem în izolare sau în carantină aceste 14 zile. Pe deoparte, acest lucru nu este raţional, pe de altă parte, acest lucru nici nu este obligatoriu din punct de vedere legal”, a menţionat deputatul.

Totodată, Vladimir Cebotari îşi exprimă speranţa că şedinţa Parlamentului va avea loc, eventual şi regim online.

Vicepreşedinta legislativului Monica Babuc susţine că întrunirea deputaţilor nu poate fi organizată prin intermediul unor platforme online, deoarece acest lucru nu este prevăzut în regulamentul Parlamentului. Cât despre interacţiunea fracţiunii PDM cu deputatul Eugeniu Nichiforciuc, Monica Babuc firmă că deputaţii democraţi ulterior au avut contact cu alţi deputaţi din cadrul altor fracţiuni.

„Prezenţa sau neprezenţa virusului în respectivul rezultat nu înseamnă că el este sută la sută veritabil până la expirarea celor 14 zile. Fac această remarcă nu pentru că aş fi împotriva convocării şedinţei noastre, categoric nu. şi sunt pentru, dar să fim totuşi responsabili că nu este vorba doar despre un contact direct între o persoană infectată şi cei care erau alături. Noi, cei care am interacţionat direct, am interacţionat şi cu colegii din legislativ”, a precizat Monica Babuc.

https://www.ipn.md/ro/deputati-obligativitatea-de-autoizolare-pentru-14-zile-a-expirat-7965_1073770.html

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu