CEC invită moldovenii cu drept de vot aflaţi în străinătate să devină funcţionari electorali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Electorală Centrală invită moldovenii cu drept de vot care se află peste hotare să se implice activ în procesul electoral din Moldova şi să devină funcţionari electorali. Apelul a fost lansat de către preşedintele CEC, Alina Russu, în cadrul Conferinţei de totalizare şi evaluare a Programului „Alegătorii peste Hotare: Concluzii şi recomandări”, al Institutului Republican Internaţional din Moldova (IRI), desfăşurată vineri, 3 martie.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, prin lansarea acestei platforme de comunicare şi colaborare cu diaspora, CEC îşi doreşte menţinerea unui dialog continuu cu cetăţenii cu drept de vot ai Republicii Moldova aflaţi în străinătate şi o implicare mai activă a acestora în procesul decizional din ţară, în parte ce ţine de organizarea şi desfăşurarea alegerilor. 

Pentru aceasta, e nevoie de identificarea persoanelor ce şi-ar dori să devină membri ai organelor electorale care, împreună cu colegii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, să gestioneze şi să desfăşoare în cele mai bune condiţii activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate.

Persoanele interesate pot expedia un mesaj la adresa diaspora@cec.md sau pe reţelele de socializare ale CEC, indicând datele sale de contact (telefon, adresa de e-mail), dar şi despre ţara şi oraşul de reşedinţă. Ulterior, acestea vor putea fi instruite la distanţă prin intermediul platformei e-learning a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lângă CEC. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online