Bustul lui Emil Loteanu a fost inaugurat pe Aleea Cineaștilor, din Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de azi e pe cale să se încheie cu un contrast cultural de mare excepție, la fostul cinematograf Patria de pe bulevardul Ștefan cel Mare. În vreme ce la intrarea principală în sală „trona" afișul filmului hollywoodian „Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor", în partea laterală, spre Parlament, a fost inaugurat bustul regizorului Emil Loteanu.

„A fost un om al luminii, care a creat o epocă în cinematografia noastră, datorită căreia ne cunoaște o lume întreagă. Sper că după această inaugurare vor rula toate filmele lui Emil Loteanu, în acest cinematograf. Cândva a fost sala de care Emil Loteanu a fost foarte strâns legat", spune Boris Focșa, ministrul Culturii.

Sala de pe Ștefan cel Mare poartă de azi numele „Emil Loteanu" și este prima pe care administrația rețelei de cinematografe Patria o botează cu numele unor cineaști iluștri din Republica Moldova.

Pentru construcția și inaugurarea monumentului regizorului Emil Loteanu de pe Aleea Cineaștilor din Capitală, Ministerul Culturii a alocat un buget de 250.000 de lei, bani care provin din fondul de rezervă al Guvernului. Au contribuit şi sponsorii.

Nominalizat în 1978 la premiul Palme d'Or pentru regia peliculei „O dramă la vânătoare", Emil Loteanu este unul dintre cei mai de seamă exponenți din istoria cinematografiei moldovenești. Printre producțiile sale cele mai cunoscute se numără „Lăutarii" (1973), „O șatră urcă la cer" (1976), „Gingaşa şi tandra mea fiară" (1979) „Anna Pavlova" (1983), „Luceafărul" (1987).

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG