BANCA NAŢIONALĂ Majorarea tarifelor la utilităţi va genera presiuni inflaţioniste suplimentare
0Instituţia financiară principală a ţării anunţă că efectele secundare ale acestor majorări vor fi absorbite treptat în perioadele următoare.
„Intrarea în vigoare de la începutul lunii octombrie 2011 a tarifelor majorate la gazele naturale presupune o creştere previzibilă a tarifelor la energia termică şi apa caldă, care vor genera presiuni inflaţioniste suplimentare", anunţă Banca Naţională a Moldovei într-un comunicat de presă. Instituţia precizează că efectele secundare ale acestor majorări vor fi absorbite treptat în perioadele următoare.
Potrivit BNM, după creşterile semnificative din prima jumătate a anului curent, în luna septembrie 2011, preţurile la serviciile reglementate au avut o evoluţie mai modestă sporind cu 0,1% faţă de luna precedentă ca urmare a majorării tarifelor la plata pentru locuinţă şi serviciile de salubritate, evoluţie parţial temperată de diminuarea tarifelor la serviciile de transport aerian şi feroviar internaţional, precum şi de scăderea preţurilor la medicamente.