Xi Jinping a efectuat o vizită secretă în Xinjang, pentru prima oară din 2014, înaintea unui congres de realegere la şefia partidului unic FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Twitter

Preşedintele chinez Xi Jinping a efectuat o vizită în Xinjiang (nord-vest), potrivit presei oficiale, o premieră din 2014, o regiune însângerată mult timp de atentate şi ţinta unei represiuni a uigurilor în numele luptei împotriva terorismului, relatează AFP.

Beijingul este acuzat, în studii occidentale, de internarea a peste un milion de uiguri şi membri ai altor grupuri etnice musulmane din regiune în ”lagăre de reeducare”, ”muncă foraţtă” şi ”sterilizări forţate”. 

China prezintă aceste ”lagăre” drept ”centre de formare profesională” menite să lupte împotriva extremismului religios şi formării locuitorilor în meserii, cu scopul asigurării stablităţii sociale. 

Beijingul spune că nu efectuează sterlizări, ci doar aplică politica naţională de limitare a naşterilor, prea puţin pusă în aplicare anterior în Xinjiang. 

Potrivit agenţiei chineze oficiale de presă China Nouă, Xi Jinping a salutat progrese socio-economice în regiune, în cadrul unei vizite - ţinută secretă - pe care a efectuat-o marţi la Urumqi, capitala regiunii. 

Aceasta este prima sa vizită în Xinjiang din 2014, marcată atunci de un atentat, în ultima zi a depalsării, care anunţa începutul unei vaste campanii antiteroriste. 

Anul 2014 a fost foarte sângeros. Alt atentat a vizat civili, la Urumqi, iar un al treilea a avut loc în Gara Kunming, în sudvestul Chinei. Fiecare dintre aceste atacuri s-a soldat cu zeci de morţi şi au şocat ţara. Autorităţile le-au atribuit unor separatişti şi islamişti uiguri. 

La Shihezi, în nordul regiunii, Xi Jinping a lăudat miercuri activitatea societăţii de producţie şi construcţie din Xinjiang ”Bingtuan”, sancţionată de către Statele Unite dn cauza unor presupuse încălcări ale drepturlor omului. 

Această puternică organizaţie economică semi-militară, însărcinată cu o ascensiune a agriculturii şi securizarea frontierelor, a înregistrat ”progrese mari” în reforme şi dezvoltare, a declarat Xi Jinping. 

Presa de stat a publicat imagini în care Xi Jinping apare stâtnd de de vorbă cu studenţi şi oficiali locali, asistând la un spectacol folcloric sau aplaudat de către locuitori.

Vizita sa are loc înaintea unui Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) în care urmează să rămână la conducerea organizaţiei.

Înaltul Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Michelle Bachelet a îndemnat Beijingul, în cursul unei rare vizite în China, în mai, să evite măsuri ”arbitrare” în Xinjiang şi a denunţat totodată ”acte violente de extremism” în regiune.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice