VIDEO Pussy Riot se războieşte în continuare cu Putin. Formaţia a înregistrat un nou videoclip, în care dă foc unui portret al preşedintelui rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrele trupei ruse Pussy Riot care sunt în libertate au realizat un nou videoclip în care dă foc unui portret al preşedintelui Vladimir Putin, căruia Lech Walesa i-a scris recent pentru a le elibera pe cele trei membre ale formaţiei condamnate la doi ani de închisoare.

Formaţia rusă care militează contra lui Putin are mai multe membre, dintre care trei au fost condamnate la doi ani de închisoare, pe 17 augut, după o manifestare sub forma unei "rugăciuni punk" într-o catedrală din Moscova, ce a avut loc în februarie.

Două alte membre care au luat parte la acel protest, dar nu au fost identificate, au fugit din Rusia, potrivit trupei, autorităţile neputându-le localiza nici pe celelalte în jur de 12 femei care continuă să activeze sub numele Pussy Riot.

Într-un nou videoclip, postat pe internet, trei membre ale trupei coboară pe faţada unei clădiri în construcţie, pe care apoi este desfăşurat un banner alb de mari dimensiuni cu o femeie ce ţine o chitară, pe care este scris şi "Pussy Riot". Mai jos, atârnă portrete ale lui Vladimir Putin şi Alexander Lukashenko, preşedintele Belarusului.

"Ne-am luptat pentru dreptul de a cânta, de a gândi, de a critica. Pentru a fi muzicieni şi artişti, gata să facem orice pentru a ne schimba ţara, indiferent de riscuri. Ne continuăm lupta prin muzică în Rusia, ţara noastră care este dominată de un om malefic", exclamă mai multe voci feminine în engleză.

Femeile aprind apoi flăcări incandescente şi mulţumesc muzicienilor ca Madonna şi Red Hot Chili Peppers care le-au luat apărarea. Camera se mută apoi pe portretul lui Putin care este în flăcări.

Piotr Verzilov, soţul uneia dintre cântăreţele încarcerate, care a fost adesea purtătorul de cuvânt al formaţiei, a precizat că acest videoclip a fost filmat cu câteva zile în urmă la cererea MTV, înainte de ceremonia MTV Video Music Awards, care a avut loc joi seară.

Recent, şi Lech Walesa, fostul lider sindical şi preşedinte polonez, laureat al premiului Nobel pentru pace, a afirmat că i-a scris lui Putin cerându-i să le elibereze pe cele trei membre Pussy Riot care sunt în închisoare, pe fondul vocilor mai multor muzicieni de talie internaţională care au cerut acelaşi lucru.

"Nu cunosc legea din Rusia dar îi cer preşedintelui Putin să le elibereze pe fete, dacă legea o permite", a declarat Walesa pentru Reuters într-un interviu telefonic.

Înaintea pronunţării sentineţei, Vladimir Putin a spus că cele trei femei nu ar trebui judecate prea aspru. La începutul acestei săptămâni, preşedintele rus a refuzat să comenteze sentinţa, dar a sugerat că abuzurile comise împotriva Bisericii Ortodoxe ruse în perioada sovietică au făcut ca protestul Pussy Riot să fie perceput ca foarte ofensator.

Vineri, un tribunal din Moscova a respins plângerea înaintată de o femeie care susţinea că s-a simţit profund insultată de manifestarea formaţiei din catedrală şi cerea trupei daune morale în valoare de 30.000 de ruble. Judecătorul a respins această plângere invocând lipsa dovezilor.

Guvernul rus a respins criticile internaţionale prin care a fost avansată ideea că sentinţa pentru Pussy Riot ar fi fost motivată politic.

Pe de altă parte, sondaje de opinie arată că puţini ruşi simpatizează cu situaţia celor trei femei aflate în închisoare. Un apel la procesul lor a fost înaintat pe 27 august.

Pe 21 februarie, cinci dintre membrele trupei au intrat în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova şi au cântat o rugăciune anti-Putin.

Trei dintre membrele formaţiei Pussy Riot - Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani, şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani - au fost identificate şi condamnate pe 17 august la doi ani de închisoare fiecare, "huliganism" şi "incitare la ură religioasă", o pedeapsă care i-a adus guvernului rus numeroase critici din străinătate. Acestea au făcut ulterior apel.

Poliţia moscovită a anunţat că a ordonat căutarea celorlalte membre ale trupei Pussy Riot, două dintre acestea fugind din Rusia.

"Două dintre membrele trupei noastre au reuşit să fugă din ţară şi să scape astfel de ancheta judiciară. Ele vor recruta feministe din străinătate pentru a organia noi acţiuni", a anunţat formaţia pe pagina sa de Twitter pe 26 august.

Mai multe pentru tine:
Un muncitor rănit grav de o creangă în timp ce tăia lemne a murit la spital
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
S-a schimbat puterea în Formula 1: Lando Norris (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Mexicului și e noul lider mondial
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO