Victimele mai puţin ştiute ale războiului sirian: copiii care încearcă să găsească o cale spre normalitate
0Printre multele distrugeri provocate de violenţele din Siria, de la locuri de muncă şi locuinţe, la pierderea de vieţi omeneşti sau de membre ale corpului, cea mai tragic afectată este, cel mai probabil, copilăria.
În contextul războiului civil sirian din ultimele 15 luni, discuţiile despre pierderea locuinţei sunt la ordinea zilei. O astfel de conversaţie este surprinsă şi de un jurnalist BBC, într-o suburbie din Damasc, între doi copii care, pe o vreme geroasă de decembrie, sunt îmbrăcaţi cu haine subţiri şi încălţaţi cu şlapi.
„Unde locuieşti acum?“
„Cu rudele mele. Tu?“
„În pivniţă. Casa noastră a ars, dar a ta?“
„A fost demolată. N-a mai rămas nimic din ea.“
Wael şi Husam nu mai merg la şcoală şi nici nu se mai joacă la fel ca înainte. Ei sunt mai familiarizaţi cu sunetele bombardamentelor şi cu scenele morţii. Copilăria s-a schimbat în acest loc în care apar zilnic imagini cu copii ucişi în luptă.
Pe o stradă din cartierul Baba Amr, în Homs, nu există o singură clădire care să fi scăpat de bombardamente: toate au fost arse sau distruse. Nu există semne de viaţă, iar singurele sunete care se pot auzi sunt focurile de armă. La capătul drumului, jurnalistul BBC vede un băiat care priveşte curios să vadă cine îi vizitează cartierul. El, mama lui şi mătuşa sunt singurele persoane rămase în zonă. Tatăl şi fratele său sunt încă daţi dispăruţi.
Întrebat ce face în timpul zilei, dacă se joacă împreună cu prietenii lui, băiatul, cu un zâmbet timid, a răspuns simplu: „Eu nu mai am prieteni de mult, au murit. Au fost loviţi de o rachetă şi au murit“.
În Siria, oamenii nu vorbesc despre cea mai bună educaţie pentru copiii lor şi nici nu îşi planifică timpul pe care îl vor petrece în weekend cu ei. Nu sunt interesaţi de găsirea unui nou joc sau a unei cărţi. În schimb, oamenii vorbesc despre moarte. Ei văd sânge şi corpuri împrăştiate pe străzi. Şi, uneori, văd feţele palide ale copiilor căzuţi victime ale bombardamentelor.
Rabie este unul dintre ei. Are 12 ani, iubeşte şcoala şi vrea să fie profesor. A plecat într-o zi să cumpere pâine pentru familia lui, dar un avion de război MiG a deschis focul asupra cartierului său din Damasc. A fugit cât a putut de repede, dar şi-a pierdut un braţ şi un picior. Chiar şi-aşa, Rabie încearcă să fie calm şi să-şi păstreze optimismul.
„Nu mă voi opri, voi deveni profesor într-o zi“, a spus el. „Ne vom elibera şi ne vom ridica din nou“, a adăugat şi mama lui.
Aceşti copii sunt încă disperaţi să găsească normalitatea. Ori de câte ori se răspândeşte vestea că într-o zonă sunt livrate cărţi sau jucării, se adună cu toţii, dornici de a citi, de a picta, de a cânta şi de a dansa. Sunt încă dornici să trăiască, conchide reportajul BBC.