Talibanii susţin că au pus stăpânire pe 85% din teritoriul Afganistanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele afganie luptând împotriva talibanilor FOTO EPA-EFE

Talibanii au anunţat vineri că au preluat sub controlul lor 85% din teritoriul Afganistanului, transmite AFP, care precizează că nu poate confirma informaţia din surse independente.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Moscova, în Rusia, un reprezentant al talibanilor, Shahabuddin Delawar, a susţinut că „85% din teritoriul Afganistanului a trecut sub controlul” mişcării sale.

El mai susţine că administraţiile şi spitalele din zonele controlate de talibani funcţionează în mod normal.

„Toate administraţiile şi spitalele continuă să funcţioneze pe acest teritoriu. Ne-am asigurat că vor fi în măsură să-şi continue activitatea”, a spus Delawar, făcând totodată un apel tuturor organizaţiilor internaţionale „să nu-şi întrerupă misiunile” în ţara sa.

Delawar şi-a arogat totodată victoria împotriva SUA. „Noi ne-am dus lupta, am făcut populaţia să treacă de partea noastră. Statele Unite au fost forţate să părăsească teritoriul nostru”, a declarat el.

Potrivit unui alt reprezentant al talibanilor, Sohail Shaheen, mişcarea sa va cuceri toate zonele administrate în prezent de Guvernul afgan.

Talibanii desfăşoară de mai multe săptămâni o ofensivă împotriva forţelor guvernamentale afgane, ofensivă înlesnită mai ales de retragerea SUA din ţară.

Delegaţia talibană a fost primită la Moscova de emisarul Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov.

MAE rus susţine că talibanii au dat asigurări că nu vor încălca frontierele statelor din Asia Centrală.

Situaţia este extrem de tensionată la graniţa dintre Tadjikistan şi Afganistan, unde peste o mie de membri ai forţelor de securitate afgane au trecut graniţa ca urmare a avansului insurgenţilor talibani.

Biden, despre războiul din Afganistan: Ne-am atins obiectivele

De mai multe zile se succedă anunţuri cu privire la retragerea rapidă şi pe tăcute a trupelor americane din Afganistan, însă şi ofensive militare ale talibanilor, fără ca preşedintele american să ia cuvântul în mod solemn.

Joe Biden s-a adresat până la urmă americanilor joi, de la Casa Albă, pe un ton foarte ferm, dar abţinându-se de la orice triumfalism.

Liderul de la Casa Albă consideră că Statele Unite, care îşi încheie retragerea la 31 august, „şi-au atins obiectivele” în Afganistan.

Statele Unite au „pus mâna pe teroriştii care ne-au atacat la 11 septembrie”, l-au eliminat pe Osama bin Laden şi „au scăzut ameninţarea terorismului”, pentru ca Afganistanul să nu mai fie „o bază de unde să se comită atentate împotriva” Americii, a enumerat el.

Biden a dat asigurări că Washingtonul va continua să susţină Afganistanul şi a promis că afganii care au servit ca interpreţi ai forţelor americane vor avea „locul lor” în Statele Unite, însă a insistat asupra responsabilităţilor autorităţilor de la Kabul.

Joe Biden a apreciat de asemenea că „nu este inevitabil” ca ţara să cadă pe mâna talibanilor.

Însă, crede el, „probabilitatea să existe un singur guvern unit în Afganistan care să controleze întreaga ţară este extrem de neverosimilă”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort