Parlamentari germani vizitează Taiwan, în plină perioadă tensiune cu China

0
Publicat:

O delegaţie de parlamentari germani a anunţat că se deplasează în Taiwan duminică, înainte de o vizită ministerială prevăzută în acest an, iniţiative care ar putea spori tensiunile cu China, relatează AFP.

Parlamentari germani în Taiwan / Foto: Arhivă

Johannes Vogel, in cadrul partidului liberal FDP, membru al coaliţiei cancelarului Olaf Scholz, a postat pe Twitter o fotografie cu el şi colega lui Marie-Agnes Strack-Zimmermann la bordul „avionului către Taiwan".

Deputaţii intenţionează „să-şi manifeste solidaritatea cu poporul din Taiwan prin această călătorie", a declarat joi pentru AFP Marie-Agnes Strack-Zimmermann, preşedinta Comisiei de Apărare din Bundestag.

Această călătorie va fi urmată în primăvară de o vizită a ministrului german al educaţiei, Bettina Stark-Watzinger, tot din cadrul FDP, a aflat joi AFP dintr-o sursă parlamentară. Aceasta ar fi prima vizită ministerială germană în Taiwan în 26 de ani.

Delegaţia de parlamentari ar urma să întâlnească, cu prilejul vizitei sale organizate de luni până joi, reprezentanţi ai guvernului şi opoziţiei, dar şi ai organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, ai economiei şi militari, a declarat înainte de călătorie Strack-Zimmermann.

Aceste iniţiative diplomatice germane riscă să provoace tensiuni cu Beijingul, care se opune vizitelor deputaţilor străini, calificate drept ingerinţă în afacerile sale interne.

Relaţiile între Beijing şi Taipei, deja tensionate, s-a degradat brutal în 2022, Beijingul înmulţindu-şi manevrele militare în jurul insulei pe care o consideră o parte din teritoriul său pe care o va recuceri într-o zi, cu forţa dacă va fi necesar.

Cele mai importante au fost organizate drept represalii la vizita pe insulă a lui Nancy Pelosi, pe atunci preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor a SUA. China se opune oricărui schimb oficial între ţări străine şi Taiwan.

În august, armata germană şi-a consolidat prezenţa în Pacific prin desfăşurarea a 13 aparate militare, la un an după trimiterea unei fregate în regiune pentru prima dată în aproape 20 de ani.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi