Beijingul şi Londra iau în calcul un acord de liber-schimb după Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeremy Hunt, ;eful diploma'iei britanice, la Beijing

China şi Regatul Unit intenţionează să deschidă discuţii în vederea unui acord de liber-schimb între cele două ţări după ieşirea Londrei din Uniunea Europeană (UE), a anunţat luni, la Beijing, noul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt, relatează AFP.

Hunt a rezervat Chinei prima sa vizită în afara Europei, după ce a fost numit la începutul lui iulie de Theresa May în locul lui Boris Johnson, care a demisionat din cauza unor dezacorduri cu şefa Guvernului pe tema strategiei privind Brexitul.

Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său chinez Wang Yi, Hunt a declarat că Beijingul a sugerat un acord de liber-schimb cu regatul, după ce ţara va părăsi UE, la sfârşitul lui martie 2019.

”Am discutat despre o ofertă făcută de ministrul de Externe Wang Yi de a deschide o discuţie despre un posibil acord de liber-schimb între Marea Britanie şi China după Brexit”, a declarat Hunt.

”Ne felicităm de acest lucru şi am răspuns că vom explora” această posibilitate, a spus el.

Într-o vizită la Beijing, la începutul anului, premierul Theresa May a evocat o accelerare a discuţiilor în vederea ridicării barierelor comerciale între cele două ţări.

Chinezii şi britanicii au proclamat în ultimii ani o ”epocă de aur” în relaţiilor lor, care s-a tradus în 2015 printr-o vizită de stat a preşedintelui Xi Jinping în Regatul Unit, în cursul căreia a fost primit cu mare pompă de regina Elizabeth a II-a.

”În contextul în care Regatul Unit părăseşte UE şi se îndreaptă tot mai mult către exterior, suntem hotărâţi să aprofundăm acest parteneriat (cu China)”, a declarat Hunt, citat într-un comunicat al ministerului său, înaintea începerii discuţiilor.

După decizia britanicilor de a părăsi UE, prin referendumul din iunie 2016, Londra şi-a multiplicat contactele diplomatice în vederea pregătirii unor contracte comerciale care le vor substitui pe cele cu Bruxellesul.

Din China, Hunt se duce la Paris şi Viena, în vederea unor discuţii consacrate Brexitului, însă şi unor probleme de securitate internaţională, ”precum ameninţarea care provine din Rusia, războiul din Siria şi acordul (nuclear) iranian”, potrivit ministerului.

Este vorba despre prima vizită în străinătate de această importanţă a lui Hunt de când a fost numit în funcţie.

Londra şi Bruxellesul vor să ajungă la un acord, până la jumătatea lui octombrie, pentru a-şi organiza divorţul şi a pune bazele viitoarei lor relaţii, însă negocierile trenează.

Negociatorul-şef al UE Michel Barnier a respins joi ”planul de la Chequers” al Theresei May, o propunere vizând să păstreze relaţii comerciale strânse cu continentul după Brexit.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG