Australia: copil salvat la limită de către tatăl său din gura unui câine dingo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Un copil a ajuns la spital cu fractură craniană şi numeroase zgârieturi pe cap şi pe gât, după ce un dingo l-a tras din patul în care dormea în timpul unei excursii cu părinţii, pe insula Fraser din Queensland, Australia, potrivit The Guardian.

Familia băiatului era într-o drumeţie într-o zonă retrasă a insulei, joi noaptea, atunci când doi dingo au intrat în rulota în care dormeau.

Paramedicul Ben Du Toit a spus că unul dintre câinii sălbatici l-a muşcat pe copil de gât şi a început să-l traga afară, într-un tufiş.

„Părinţii s-au trezit cu copilul dormind şi au auzit cum plânsetele se pot îndepărtau de rulotă“, a spus Du Toit.

Tatăl copilului a fugit afară ca să alunge câinii şi l-a salvat pe cel mic din gura animalului.

Paramedicii l-au tratat pe băiat pentru două tăieturi adânci pe gât şi câteva răni minore pe frunte, înainte să-l transporte cu elicopterul la spitalul din Hervey Bay.

La spital s-a descoperit că băiatul avea craniul fracturat, ulterior fiind transferat la spitalul pediatric din Brisbane. Vineri după-amiază, copilul era în stare stabilă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată