Angela Merkel condamnă atentatul „absolut josnic“ comis lângă aeroportul din Kabul. Mai mulţi soldaţi americani au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul federal german Angela Merkel a denunţat joi atentatul "absolut josnic" care a avut loc lângă aeroportul din Kabul şi în care au fost ucise cel puţin 13 persoane şi rănite alte câteva zeci, informează AFP.

"Evenimentele din această după-amiază arată că riscul este imens şi că este vorba de o situaţie foarte, foarte tensionată pentru a scoate oamenii din ţară" (din Afganistan), a adăugat cancelarul federal german în preambulul unui discurs asupra economiei susţinut la Berlin.

"Nu cunoaştem încă toate detaliile, însă teroriştii au vizat persoane ce aşteptau în exteriorul aeroportului în speranţa de a părăsi ţara", a subliniat Angela Merkel. "Aceste persoane îşi doresc securitate şi libertate, prin urmare este vorba de un atac absolut josnic într-o situaţie foarte tensionată", a denunţat ea.

Un avion german cu aparatură medicală este în aşteptare pentru a zbura la Kabul şi a ajuta evacuarea persoanelor care au fost rănite în atacul de la aeroport, a declarat joi ministrul apărării Annegret Kramp-Karrenbauer.

”Am pus la dispoziţie medevacul (aeronavă pentru evacuare medicală) pentru transportul persoanelor rănite”, a declarat ea jurnaliştilor din Berlin, adăugând că Airbus-ul se îndrepta de la Kabul spre capitala uzbekă Taşkent, unde va rămâne în aşteptare şi gata să se întoarcă. 

Toate efectivele militare germane au părăsit joi Afganistanul, după ce au evacuat mai mult de 5.300 de persoane, cetăţeni a 45 de ţări, printre care peste 500 de germani şi peste 4.000 de afgani, a spus ministrul german.

MAE ccondamnă atacul 

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat joi ”cu fermitate” atacurile teroriste de la Kabul, menţionând că celula de criză instituţională se află în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri.

"Condamn cu fermitate atacurile teroriste de azi din Kabul. Condoleanţe familiilor victimelor & refacere grabnică celor răniţi! MAE România/Celula de criză interinstituţională e în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi încă în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri", a scris Aurescu.

Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 60 rănite în urma celor două explozii produse joi în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare. Degradarea situaţiei de securitate din capitala afgană a determinat statele participante la aceste operaţiuni de evacuare să anunţe încheierea lor chiar înainte de 31 august, data la care SUA au confirmat că-şi vor retrage din Afganistan ultimele efective militare, concentrate acum pe aeroportul din Kabul.

"Ştim că fereastra calendarului (de evacuare) se închide şi că zeci de mii de persoane au fost evacuate în siguranţă, însă ţin să reafirm astăzi că nu vom uita de cei care nu pot fi evacuaţi în siguranţă pe 'podul aerian'" la care participă armata germană, a promis Angela Merkel. "Ne vom continua eforturile pentru a asigura că ei vor părăsi ţara", a asigurat ea.

 Pentagonul a confirmat că ”un număr” de soldaţi americani au murit în atac. Mass media americană raportează că patru puşcaşi marini au murit, în timp ce alţi soldaţi sunt răniţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG