Alegeri în Pakistan. Cum a evoluat statutul social al femeilor-politician într-o ţară musulmană ultraconservatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benazir Bhutto a fost premierul Pakistanului între 1993-1996. A murit în 2007, în urma unui atentat    FOTO:AFP

Conform cifrelor eliberate de Comisia Electorală, de la alegerile din 2008 şi până acum, numărul femeilor care ocupă un loc de frunte în instituţiile de stat ale Pakistanului a crescut cu 129%. Statul islamic de la graniţa de nord a Indiei a avut, în perioada 1993-1996, una dintre cele mai apreciate femei prim-ministru, Benazir Bhutto, denumită "Doamna de Fier" a Pakistanului de către indieni.

De altfel, în ciuda statutului aparent defavorizat a femeii în societatea islamică, 22,5% din clasa parlamentară pakistaneză este formată din femei, care aparţin unor familii influente. Prin comparaţie, în Statele Unite, doar 17,8% dintre politicieni aparţin sexului frumos, notează "the Guardian".

Totuşi, aceste femei care ajung la putere şi conduc o ţară musulmană, a cărei societate este profund patriarhală, ocupă, de fapt, locul de deputat sau de ministru al unui bărbat din familie, soţ, frate sau tată.

Shahnaz Wazir Ali, membră a Partidului Poporului Pakistanez, fost ministru al Educaţiei şi parlamentar din 1988 încoace a explicat că o carieră în politică este rezervată numai femeilor care provin din familii influente şi bogate.

"Sunt restricţii de ordin social, economic şi cultural asupra femeilor şi dacă nu ai o bază materială solidă, atunci nu prea ai cum să faci ceva. Ai nevoie de fonduri şi o familie influentă care să-ţi acorde sprijin", spune Shahnaz, care a intrat în politică într-o vreme când se milita pentru drepturile femeilor în Pakistan. De data aceasta, ea nu a mai candidat fiindcă nu mai are niciun membru al familiei, bărbat, în ţară, singurul său frate fiind stabilit în străinătate.

Ce au făcut femeile din politică pentru ţara lor

Prezenţa femeilor în legislativul pakistanez a avut o influenţă pozitivă asupra drepturilor lor. În ultimii ani s-a format un fel de alianţă tacită între femeile-parlamentar care au introdus o serie de legi care să asigure drepturi femeilor, cum ar fi faptul că, pentru prima dată în istoria Pakistanului, căsătoriile fără acordul uneia dintre părţi sunt considerate infracţiune, la fel şi hărţuirea sexuală la locul de muncă.

În ciuda schimbărilor, campania electorală care a precedat alegerile de sâmbătă a fost direcţionată către publicul de alegători format din bărbaţi. "La mitinguri au participat bărbaţi, iar membrii de partid nu se adresează niciodată femeilor ca public alegător. În mod normal, partidele încearcă să ajungă la femei prin bărbaţii lor, prin capul familiei sau prin bătrânii clanului", a explicat Farzana Bari, de la Universitatea Quaid-e-Azam.

Femeile capătă curaj şi în cele mai izolate zone

Pe listele de alegători există 47,77 de milioane de bărbaţi şi 36,59 milioane de femei, însă circa 10 milioane dintre acestea nu ajung să voteze fiindcă familia le interzice. Anul acesta, două femei dintr-o zonă a Pakistanului, Waziristan, care este foarte tradiţionalistă şi conservatoare, au decis să candideze la alegeri ca "independenţi".

"De multe ori m-am întrebat de ce pe noi nu ne educă. Eu aş vrea să fac ceva pentru educaţia femeilor, ca să contribuie şi ele pentru societate. I-am spus soţului că vreau să candidez şi nu a avut nimic de obiectat şi nici rudele mele. Toţi ştim statutul pe care îl au femeile în zona aceasta şi vrem să le îmbunătăţim viaţa lor", a spus una dintre candidate, Badam Zari, în vârstă de 40 de ani.

"Prezenţa femeilor în politică a schimbat mentalităţi. Femeile din zonele acestea tribale foarte tradiţionaliste nu au mari şanse să câştige, dar faptul că pot candida spune mult despre evoluţia societăţii pakistaneze", a explicat Gulana Bibi, o altă femeie care trăieşte dintr-o zonă unde tradiţiile islamice sunt urmate foarte strict.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG