Viktor Orban pierde un aliat în Europa. Janez Jansa, premierul eurosceptic al Sloveniei, suferă o înfrângere usturătoare în alegerile legislative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Golob, marele învingător al scrutinului legislativ din Slovenia Captură YouTube

Partidul liberalului Robert Golob, intrat recent în politică, a obţinut în alegerile legislative de duminică 41 din cele 90 de mandate ale Parlamentului sloven. O înfrângere usturătoare pentru ultraconservatorul şi euroscepticul premier în exerciţiu Janez Jansa, un aliat al lui Viktor Orban.

„Un mandat clar pentru a restabili libertatea”, s-a felicitat Robert Golob, 57 de ani, imediat după aflarea rezultatelor finale.

Partidul său, Mişcarea Libertăţii, a obţinut 34,54% din voturi, fiind urmat de partidul lui Janez Jansa, Partidul Democratic Sloven, cu 23,53% (27 de mandate), Slovenia Nouă - Creştin-democraţii, cu 6,85% din voturi (8 mandate), Social-democraţii, cu 6,65% din voturi (7 mandate) şi Stânga, cu 4,38% (5 mandate). Alte două mandate au rămas de alocat.

Janez Jansa, 63 de ani, aflat deja, din 2020, la al treilea mandat de premier, după cele din 2004 până în 2008 şi din 2012-2013, este acuzat de critici că a restrâns libertatea presei şi nu respectă statul de drept. Este considerat un aliat al premierului ungar Viktor Orban, căruia criticii spun că îi copiază stilul autoritar. De altfel, Orban şi-a exprimat sprijinul pentru Jansa în cadrul campaniei electorale.

În ceea ce-l priveşte pe Robert Golob, un novice în politică, acesta a obţinut cea mai categorică victorie într-un scrutin legislativ de la declararea independenţei Sloveniei, în 1991.

Fost funcţionar public la începutul anilor 2000, el a deţinut în ultimii ani postul de director executiv al unei companii de electricitate. A făcut campanie pentru o „societate liberă şi deschisă”, pe baza unui program de centru-stânga şi ecologist.

Participarea la vot s-a ridicat la aproape 70%, un record pentru Slovenia.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”