Un român din Mallorca s-a îmbătat şi s-a trezit la groapa de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit dormind în groapa de deşeuri Son Reus din Mallorca, înainte ca angajaţii de la salubritate să dea foc gunoaielor.

Norocul lui că operatorii de la groapa de gunoi de la Son Reus (Mallorca) l-au văzut chiar înainte să dea foc reziduurilor ce urmau a fi incinerate. Între munţii de gunoaie dormea liniştit un tânăr, care, se pare, fusese transportat în camionul de colectare a deşeurilor până la groapa de gunoi. Faptele s-au petrecut duminică dimineaţa, scrie Diario de Mallorca.

Bărbatul fusese salvat, datorită vigilenţei muncitorilor, de la moarte sigură, dat fiind că în câteva minute ar fi urmat să ardă de viu împreună cu gunoaiele ce urmau a fi incinerate.

Tânărul a fost transportat de urgenţă la spital, cu o ambulanţă. Aici, însă, medicii au constatat că acesta este perfect sănătos, nu avea leziuni majore, decât mici zgârieturi şi vânătăi, normale, spun aceştia, după o călătorie în camionul de gunoi şi "deşertarea" sa în groapa cu reziduuri.

Citeşte pe adevarul.es cum cred poliţiştii spanioli că a ajuns românul la groapa de deşeuri a oraşului

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”