Suma uriașă obținută de o ucraineancă de la bărbaţii care încercau să evite mobilizarea pe front

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie care a fost responsabilă cu evaluarea medicală a celor supuşi procesului de mobilizare în armata ucraineană ar fi încasat sume uriașe de bani de la bărbaţi pentru a emite certificate false de invaliditate.

Bărbații se sustrag mobilizării Foto: Volodimir Zelenski/Facebook

Autorităţile ucrainene au anunţat vineri, 4 octombrie, confiscarea echivalentului a șase milioane de dolari de la o persoană care se ocupa cu evaluarea aptitudinii militare a bărbaţilor convocaţi în armată.

Biroul naţional de investigaţii (DBR) ucrainean a descoperit „aproape şase milioane de dolari” în diferite devize, plus bijuterii şi alte obiecte de valoare, în urma unor percheziţii la domiciliul şi biroul şefei comisiei medicale din regiunea central-vestică Hmelniţki.

 În timpul percheziţiei, ea a încercat să se debaraseze de o parte din bani aruncând pe fereastră saci cu bancnote. Au fost de asemenea găsite în biroul său documente false de invaliditate şi liste cu bărbaţi cu diagnostice fictive, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Femeia, identificată de presă sub numele de Tetiana Krupa, a fost arestată, împreună cu fiul său, care era complice, şi riscă până la 12 ani de închisoare şi confiscarea întregii averi. Pe lângă sumele în bani cash descoperite, familia mai are peste două milioane de euro în conturi bancare, plus proprietăţi imobiliare în Ucraina, Austria, Spania şi Turcia.

La rândul său, Serviciul de Securitate ucrainean (SBU) a anunţat, tot vineri, destructurarea unui grup infracţional constituit din 13 persoane care au ajutat, în oraşul nord-estic Harkov, peste 400 de bărbaţi să se sustragă mobilizării cu ajutorul unor documente de invaliditate false, obţinute în schimbul unor sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 de dolari.

Ucraina se confruntă cu o situație dificilă

După mai mult de doi ani şi jumătate de război cu Rusia, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi în rândul trupelor sale diminuate şi epuizate. Prin urmare, Ucraina a adoptat măsuri stricte de mobilizare care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară şi la acţiuni de recrutare forţată.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a demis anul trecut pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară pentru a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării prin oferirea de mită şi le-a cerut bărbaţilor ucraineni care au plecat în străinătate, în pofida legii marţiale care le interzice plecarea din ţară, să revină în Ucraina pentru a lupta pe front sau măcar pentru a lucra şi plăti impozite.

De asemenea, Zelenski a promulgat în aprilie o nouă lege privind mobilizarea, care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani.

În parlamentul de la Kiev este în prezent discutată posibilitatea reducerii vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani. 

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice