Analiză Reputaţia lui Zelenski, sub presiune din cauza scandalului de corupție Energoatom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade politice de la începutul invaziei ruse. Cel care, în 2019, urca pe valul promisiunilor anticorupţie şi ironiza „tradiţia” furtului la cel mai înalt nivel recunoaşte acum, indirect, că sistemul pe care voia să-l schimbe îl ajunge din urmă.

Volodimir Zelenski, presedintele Ucrainei/FOTO:APF

„Poţi deveni preşedinte fără să furi? Întrebarea e retorică, pentru că nimeni nu a încercat până acum”, glumea Zelenski în campania sa.

Dar, scrie Andrew Kramer, şeful biroului NYT la Kiev, investigaţiile care zguduie în aceste zile anturajul apropiat al preşedintelui riscă să-i erodeze sprijinul – atât acasă, cât şi în capitalele occidentale. Imaginea liderului de război, până acum greu de clintit, este serios testată.

Anchetatorii ucraineni susţin că o reţea infracţională condusă de Timur Mindici, partener de afaceri al lui Zelenski şi coproprietar al studioului „Kvartal 95”, ar fi scos ilegal din compania naţională de energie nucleară aproximativ 100 de milioane de dolari, bani ulterior spălaţi prin diverse scheme.

Pe parcursul unei săptămâni, NABU – agenţia anticorupţie – a publicat treptat fragmente din anchetă, inclusiv înregistrări audio şi materiale video montate profesionist. Dezvăluirile au captat atenţia publicului, dar au menţinut suspansul: cât de sus poate ajunge ancheta?

Zelenski nu este acuzat direct. El insistă că sprijină „fiecare investigaţie a organelor de drept şi a instituţiilor anticorupţie”. Totuşi, contextul îl vulnerabilizează politic. Vara aceasta, preşedintele a încercat să reducă independenţa anchetatorilor anticorupţie, dar a făcut pasul înapoi după primele proteste de stradă de la debutul războiului, în care oamenii au avertizat că democraţia nu poate fi sacrificată.

Un punct de cotitură

Pentru Zelenski, remarcă NYT, situaţia marchează un punct de cotitură. Liderul care promitea să cureţe clasa politică şi să limiteze puterea oligarhilor este astăzi perceput de mulţi ucraineni ca lucrând în interiorul unui cerc tot mai restrâns şi mai puţin transparent. Iar în absenţa unor alegeri cât timp ţara e în război, nemulţumirile se acumulează.

The Telegraph scria recent că scandalul de la Energoatom ar putea chiar submina poziţia lui Zelenski. Pot apărea dezvăluiri incomode, care să-i slăbească autoritatea în timpul conflictului şi să-i complice serios şansele la o eventuală realegere după încheierea războiului.

Relațiile lui Mindici cu administrația prezidențială ar putea atrage atenția criticilor. Acesta ar fi folosit un vehicul blindat al lui Zelenski și ar fi avut întâlniri repetate cu Andrii Iermak, șeful Administrației Prezidențiale. Deși aceste detalii nu constituie dovezi directe de complicitate, comentatorul notează că ar putea alimenta întrebări despre judecata politică a președintelui.

Impact politic în creștere

În combinație cu toxicitatea scandalului din energie și cu situația militară delicată din zona Pokrovsk, publicația britanică observă că discuțiile despre o eventuală erodare a sprijinului pentru Zelenski se intensifică.

Totuși, reziliența politică demonstrată de liderul ucrainean. Zelenski, aflat în dezavantaj în sondaje față de fostul președinte Petro Poroșenko înainte de invazia rusă, a devenit o figură centrală de mobilizare în primele zile ale conflictului. În 2023, când popularitatea fostului comandant al armatei, Valeri Zalujnîi, crescuse, Zelenski a reușit să contracareze presiunea prin capitalizare politică abilă.

Gestionarea transparentă și fermă a scandalului ar putea oferi președintelui un avantaj pe termen lung. Zelenski a fost ales cu promisiunea luptei anticorupție, însă primele acțiuni judiciare din mandatul său au fost criticate ca fiind selective. Sancțiunile împotriva oligarhului pro-rus Viktor Medvedciuk din 2021 au fost bine primite, dar investigațiile vizându-l pe Poroșenko au ridicat suspiciuni privind motivațiile politice.

O acțiune decisivă în cazul Energoatom ar putea contrazice aceste percepții și ar arăta că niciun aliat politic nu este protejat de lege. Deși Mindici a părăsit Ucraina, un proces în absență ar trimite un semnal important atât intern, cât și extern.

Implicații pentru sprijinul internațional

Descinderile NABU au coincis cu anunțul Marii Britanii privind un ajutor de 13 milioane de lire sterline și cu o donație de 40 de milioane de euro din partea Germaniei pentru infrastructura energetică ucraineană. Consolidarea luptei anticorupție este considerată vitală pentru menținerea fluxului de sprijin occidental și pentru contracararea scepticismului din cercurile politice apropiate de fostul președinte american Donald Trump.

„Un moment critic pentru președinția Zelenski”

„Modul în care Zelenski răspunde acestei investigații poate decide dacă îi va consolida șansele la un nou mandat sau, dimpotrivă, le va submina”, concluzionează The Telegraph.

Zelenski a declarat recent că nu a mai avut contact cu Timur Mindici de la deschiderea anchetei și a insistat că prioritatea este pronunțarea unor sentințe împotriva celor găsiți vinovați.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?