Peste 2.000 de civili au fost ucişi până acum în războiul din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bombardament la Harkov FOTO EPA-EFE

Autorităţile ucrainene au anunţat, miercuri, că peste 2.000 de civili au fost ucişi până acum în invazia Rusiei asupra Ucrainei, care a început în urmă cu aproape o săptămână, relatează BBC.

De asemenea, bombardamentele s-au soldat cu uciderea a 10 pompieri, a mai precizat Serviciul de Urgenţă al Ucrainei.

Pompierii au stins peste 400 de incendii care au izbucnit în urma bombardamentelor ruseşti din toată ţara şi au dezamorsat 416 bombe.

„În timpul celor şapte zile de război, Rusia a distrus sute de noduri de transport, clădiri rezidenţiale, spitale şi grădiniţe”, se arată în comunicatul autorităţilor ucrainene.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă