Merkel, ieşire dură la adresa Rusiei. Cancelarul german afirmă că deţine probe despre atacuri cibernetice „scandaloase“ şi promite un răspuns

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel FOTO Arhivă

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat miercuri că deţine „probe” ale unor atacuri informatice „scandaloase” efectuate de hackeri ai statului rus împotriva Bundestagului şi biroului său.

„Pot să spun cu sinceritate că acest lucru îmi face rău. În fiecare zi încerc să am cele mai bune relaţii cu Rusia, iar pe de altă parte există probe atât de tangibile că forţele ruse fac acest lucru”, a declarat Angela Merkel în faţa deputaţilor reuniţi în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german.

Cancelarul german se referă la atacuri cibernetice care au vizat în 2015 atât Bundestagul, cât şi biroul său.

Potrivit cotidianului german „Der Spiegel”, hackeri afiliaţi GRU (serviciul de spionaj al armatei ruse) au sustras conversaţii şi date de pe două adrese de e-mail ale Angelei Merkel.

Un suspect a fost identificat de către anchetatori în acest dosar, a confirmat şefa Guvernului de la Berlin.

„Ne rezervăm în continuare dreptul să luăm măsuri, inclusiv împotriva Rusiei”, a ameninţat Merkel, care a denunţat un act „scandalos”.

„O întreagă strategie este aplicată” de către Rusia, inclusiv „deformarea faptelor”, a subliniat cancelarul german, potrivit AFP.

În acest context, Merkel afirmă că „bineînţeles că nu este uşor” să continue să încerce să construiască o relaţie mai bună cu Moscova

Justiţia germană a emis un mandat de arestare în acest caz. Suspectul este Dmitri Badin, un cetăţean rus în vârstă de 29 de ani căutat şi de autorităţile americane pentru atacurile cibernetice care au avut drept ţintă e-mailurile între Hillary Clinton şi Partidul Democrat înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016 din Statele Unite.

Merkel a evocat, de asemenea, asasinarea la Berlin, în 2019, a unui georgian de origine cecenă, în care sunt amestecate, dau asigurări mai multe publicaţii de investigaţie, serviciile ruse.

Acest asasinat a declanşat o criză diplomatică între Germania şi Rusia. Doi membri ai Ambasadei Rusiei la Berlin au fost expulzaţi din Germania la 4 decembrie 2019.

Presupusul asasin a fost arestat imediat după asasinat. Dosarul nu se opreşte aici, dă asigurări Merkel. „Încercăm în continuare să găsim” eventuali complici, a afirmat cancelarul german.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?