Marine Le Pen, după răspunsul Rusiei la sacţiunile Uniunii Europene: „Reprezintă o reciprocitate. Măsurile luate de UE au fost o greşeală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Şefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, consideră că interzicerea mai multor oficiali europeni pe teritoriul Rusiei reprezintă o „formă de reciprocitate”, după măsurile „greşite” luate de UE împotriva Kremlinului.

Rusia a decis, vineri, să interzică accesul pe teritoriul său a opt oficiali din Uniunea Europeană, ca reacţie după sancţiunile impuse cetăţenilor ruşi de către UE. Printre responsabilii europeni care au interdicţie pe teritoriul Rusiei se numără inclusiv preşedintele Parlamentului European, David Maria Sassoli.

Marine Le Pen, şefa extremei drepte franceze, consideră că gestul Rusiei este justificat, întrucât Uniunea Europeană, încă de când a fost înfiinţată, a instituit „sancţiuni împotriva deputaţilor ruşi”.

„Începând cu momentul în care UE a fost înfiinţată, în urmă cu mulţi ani, au fost instituite sancţiuni împotriva deputaţilor ruşi, până la preşedintele Dumei ruse, deci cu greu se poate mira cineva că Rusia, într-o formă de reciprocitate, consideră că liderii UE nu au nici ei dreptul de a veni pe teritoriul lor”, a declarat Marine Le Pen, preşedinta formaţiunii Rassemblement national (RN), potrivit AFP, citată de Agerpres.

Aceasta este de părere că acţiunile Uniunii Europene (ai cărei reprezentanţi s-au pus de acord să adopte noi sancţiuni împotriva mai multor oficiali ruşi, drept replică la încarcerarea lui Alexei Navalnîi) sunt „greşite”.

„Rusia nu este la originea sancţiunilor personale care au fost decise. Uniunea Europeană este la originea lor” şi aceste sancţiuni ale UEsunt „o greşeală”, a afirmat ea.

Marine Le Pen, preşedinta formaţiunii Rassemblement national (RN), candidată în alegerile prezidenţiale din Franţa din 2022, a beneficiat de un credit rusesc în 2014 şi a fost primită de preşedintele Vladimir Putin în timpul campaniei prezidenţiale din 2017.

UE a adoptat mai multe seturi de sancţiuni împotriva funcţionarilor ruşi implicaţi în procedurile împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi sau a responsabililor de încălcări ale drepturilor omului în timpul reprimării manifestanţilor.

Dacă Franţa ar fi avut „relaţii care să nu fie supuse interdicţiei UE, ea ar fi avut cu siguranţă posibilitatea de a se asigura că Navalnîi are acces la apărare, acces la îngrijire”, a dat asigurări Marine Le Pen, declarându-se „ataşată de integritatea fizică a deţinuţilor în orice ţară s-ar afla”.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet