FOTO Birourile eurodeputaţilor din scandalul „euro-şpaga” sunt sub pază/Adrian Severin a fost mutat într-un birou gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a luat decizia de pune sub pază birourile celor trei eurodeputaţi acuzaţi în scandalul „Mită pentru amendamente" pentru a preveni extragerea oricărui document ce ar putea fi folosit de anchetatorii ce vor investiga cazul.

Biroul eurodeputatului Adrian Severin a fost sigilat şi i s-a oferit un altul, gol, în clădirea Parlamentului European de la Bruxelles, a declarat, pentru Adevărul Europa, unul din oficialii institiuţiei. În faţa uşii a fost pus un post de permanent de pază.

Serviciul de pază al Parlamentului a pus în faţa fiecăruia din cele trei birouri câte un agent de securitate.

Parlamentul European a început ieri şedinţa plenară de la Bruxelles. Prima după scandalul „Mită contra amendamente" în care trei eurodeputaţi - un austriac, un sloven şi Adrian Severin din România au acceptat "plăţi secrete" ca să schimbe legi europene aşa cum au cerut lobiştii. Aceştia din urmă erau însă reporteri de investigaţii la The Sunday Times.

VEZI Corespondenţa lui Adrian Severin cu "lobbiştii" şi câţi bani a cerut pentru serviciile de consultanţă

Doi europarlamentari au demisionat. Eurodeputatul român nu. Ieri el şi-a pierdut locul din grupul socialiştilor europeni şi a trebuit să se mute lângă deputaţii neafliaţi, pe ultimul rând din sala de şedinţă a Parlamentului.

VEZI REPORTAJ MULTIMEDIA cu reacţiile europarlamentarilor străini în plenul Parlamenentului European reunit la Bruxelles

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare