Cum vrea un muzeu din Kiev să ridice stima de sine şi să dezvolte sentimentul de demnitate şi patriotism al ucrainenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Galan Foto Captura Youtube

Un om de afaceri din Kiev îşi propune să trezească conştiinţa naţională a ucrainenilor, să ridice stima de sine a Ucrainei şi să dezvolte sentimentul de demnitate şi patriotism, prin cel mai mare muzeu privat din această ţară şi unul dintre cele mai mari din lume. Valeriu Galan, al cărui tată este român, originar din Cernăuţi, a înfiinţat la Kiev Muzeul „Formarea Naţiunii Ucrainene”, primul muzeu inovator de istorie din Ucraina.

Muzeul, de ultimă generaţie, cuprinde 25 de expoziţii cu figuri 3D absolut realiste ale unor personaje proeminente din istoria Ucrainei, de la regi şi hatmani, soldaţi şi oameni de ştiinţă, până la artişti câştigători ai Eurovision sau sportivi care au câştigat pentru Ucraina medalii la ultimele competiţii sportive, transmite Cristian Lupaşcu, corespondent special al Agerpres. 

„Fiecare naţiune are patru piloni pe care se bazează: istoria, tradiţia, cultura şi limba. Dacă nu există aceste componente, nu putem vorbi de existenţa unei naţiuni. Istoria noastră de mai mult de 400 de ani a fost modificată şi ascunsă ca să nu ne cunoaştem singuri. Am fost robi, ne-au dat nişte ochelari din partea Moscovei, a Varşoviei şi prin acei ochelari vedeam istoria noastră doar în culorile în care ni le prezentau ei. Când am obţinut independenţa, în 1991, am fost nevoiţi să schimbăm acest lucru şi din această cauză nouă ani am lucrat pentru acest proiect”, a afirmat Galan.

Muzeul, care a fost deschis într-un spaţiu din zona ultracentrală a capitalei ucrainene, sub statuia Patria Mamă, în apropiere de complexul monahal Lavra Pecerska, a costat peste 3,2 milioane de euro.

„Am obţinut o istorie adevărată a naţiunii noastre. Pentru a o prezenta societăţii, trebuia găsită o metodă, care să fie unicat, să fie interesantă şi din această cauză am creat acest muzeu unicat, care, de fapt, e compus din patru muzee. Primul este muzeul figurilor personalităţilor istoriei Ucrainei asupra cărora istoricii au lucrat în aşa fel încât să redea cât mai fidel posibil imaginea lor, dimensiunile fizice. Aceste figuri vorbesc când ne folosim de audio ghid. A doua parte componentă este Muzeul dioramelor. Avem imagini în format 3D şi tot acolo avem proiecţii cu miros şi sunet, pentru ca vizitatorii să trăiască în acel loc şi acel timp. Al treilea muzeu este cel informaţional. Avem multe tablouri, panouri cu informaţii, monitoare, touchscreen-uri. Al patrulea este Muzeul artefactelor. Avem nişte vitrine de sticlă în care se păstrează armament de epocă, aurul sciţilor, ceramică de Tripolie, cărţi. Din această cauză, le-am adunat pe toate patru la un loc, în jurul unei singure strategii de a face cunoscut ucrainenilor şi întregii lumi o istorie adevărată a naţiunii noastre. Scopul a fost de a-i uni şi de a-i aduna în jurul acestei istorii pe toţi ucrainenii, iar al treilea scop a fost de a creşte valoarea culturii a Ucrainei şi a ucrainenilor. Prin cele 26 de expoziţii, de la cultura tripoliană până la cea modernă, sunt 7.000 de ani. Am prezentat în fiecare expoziţie cine suntem, de unde porneşte istoria noastră, cum ne-am dezvoltat de-a lungul timpului, care au fost relaţiile noastre cu vecinii”, i-a explicat Valeriu Galan corespondentului Agerpres.

Pentru crearea acesteia au fost consultate 51 de organizaţii ştiinţifice şi 87 de muzee din şapte ţări. Valoarea istorică a fiecărui exponat este confirmată de oameni de ştiinţă şi experţi, de la istorici, arheologi, etnografi şi sculptori până la designeri.

„Când am conceput acest muzeu, am invitat foarte mulţi oameni de ştiinţă. Fiecare expoziţie a noastră are un portofoliu în care este precizat şi care profesor, academician sau doctor în ştiinţe a cercetat epoca respectivă. Avem documente pe care stau ştampile şi semnăturile acestor oameni, care confirmă valoarea exponatelor”, a adăugat patronul muzeului.

El consideră că importanţa mesajului transmis de exponate a crescut exponenţial pe fondul invaziei Ucrainei de către Rusia, subliniind nevoia de unitate a ucrainenilor.

„Scopul nostru este de a crea un astfel de muzeu şi muzeul este o armă ideologică împotriva ruşilor, împotriva lumii ruseşti. Acest muzeu nu va fi un muzeu de o zi, ci unul de sute de ani, care de fiecare dată ne va aminti nouă care a fost istoria noastră, cum urmează să ne comportăm şi noi aceasta nu o vom uita”, mai spune Galan.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”