Comisia Europeană pune la dispoziţia spitalelor 200 de roboţi pentru dezinfectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Comisia Europeană a decis să cumpere 200 de roboţi destinaţi dezinfectării spitalelor. Aceştia folosesc lumina ultavioletă şi pot dezinfecta saloanele pentru pacienţi în 15 minute.

Într-un comunicat, Comisia Europeană (CE) anunţă că a decis să vină în sprijinul unor spitale care şi-au manifestat interesul pentru roboţii ce pot fi folosiţi la dezinfectare. CE explică şi felul în care acţionează un astfel de robot.

„Spitalele din majoritatea statelor membre şi-au exprimat nevoia şi interesul de a primi aceşti roboţi, care pot dezinfecta camerele standard pentru pacienţi utilizând lumina ultravioletă, într-un timp scurt chiar şi de numai 15 minute, contribuind astfel la prevenirea şi reducerea răspândirii virusului. Procesul este controlat de un operator situat în afara spaţiului care urmează să fie dezinfectat, pentru a se evita orice expunere la lumina UV”, se arată în comunicatul Executivului european.

„Dezvoltarea de tehnologii poate crea vectori ai schimbării, un bun exemplu în acest sens fiind roboţii pentru dezinfectare. Salut această acţiune menită să ajute spitalele noastre din Europa să reducă riscul de infectare - un pas important în combaterea răspândirii coronavirusului”, notează vicepreşedinta CE Margrethe Vestager, citată în comunicat.

Roboţii vor fi achiziţionaţi şi livraţi în următoarele săptămâni. Conform Comisiei Europene, un buget specific de până la 12 milioane de euro este disponibil în acest sens prin Instrumentul de sprijin de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune