Cercetătoare română din Viena, despre neacceptarea României în Schengen. „Mi s-a părut suspect”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austria a recurs la orice mijloace pentru a bloca aderarea României la Schengen, inclusiv la dezinformări, spune Daniela Pisoiu, cercetător în Viena. Într-un interviu pentru „Adevărul”, aceasta vorbește despre adevăratele cauze ale ostilității cancelarului austriac, despre urmările acestei decizii și despre perspectivele României.

FOTO: Shutterstock

Austriecii au ajuns să mintă și să prezinte date inexacte și imposibil de demonstrat pentru a-și justifica politica dusă față de România. Aceasta este și opinia Danielei Pisoiu, cercetător la Institutul Austriac pentru Afaceri Internaționale. Ea consideră că totul ține de anume calcule politice meschine, însă totul s-ar putea întoarce ca un bumerang chiar împotriva cancelarului Karl Nehammer. Acesta ar fi contestat inclusiv în interiorul propriul partid, ÖVP, care e mai scindat ca niciodată, înaintea alegerilor care au loc în Austria Inferioară.

Poziția cancelarului față de România provoacă nemulțumiti și în propriul partid

Partidul său a fost implicat în diverse scandaluri, unele de amploare, prima dată cu partenerul de coaliție. După aceea au apărut certuri inclusiv în interior. E o dispută între o grupare ce ține de programul ăsta al lor actual și mai sunt ceilalți care sunt de modă veche, tradiționali, ce țin de valori creștin-democrate. Acum e interesant la legile astea locale, partidul local, ramura locală s-a dezis cumva de conducerea de la nivel național, dat fiind toate scandalurile care sunt”, e radiografia politică făcută de Daniela Pisoiu.

Ea spune că eșecurile politice ale conducerii, pe diverse fronturi, nu au făcut decât să agraveze probleme interne ale ÖVP. Totul a culminat cu o serie de reforme și legi respinse de Curtea Europeană de Justiție. 

Cei de modă veche sunt împotriva veto-ului, toți parlamentarii europeni din partidul asta sunt pentru intrarea României și Bulgariei, deci nu vorbim despre o țară, nici măcar despre un guvern, nici măcar despre un partid. Este vorba despre un grup în interiorul partidului acestuia care duce politica asta pentru supraviețuirea lor”, adaugă Daniela Pisoiu.

Cifrele mincinoase ale Austriei

De altfel, datele prezentate recent de cancelarul Nehammer nu i-au convins nici măcar pe austrieci.

Au prezentat niște cifre la nivel foarte general, care mi s-au părut suspecte de la bun început. Și au spus că au colectat datele astea din telefoanele mobile ale migranților și printr-un sondaj. Dar nu e ceva ce poți să faci așa de simplu când e vorba de 100.000 de oameni. Deci au fost niște chestiuni foarte suspecte și eu am cerut să ni se arate datele astea”, a explicat cercetătoarea.

Daniela Pisoiu. FOTO Arhivă personală

Apoi, austriecii au revenit cu un alt comunicat, „desființat” de Daniela Pisoiu.

În al doilea comunicat au zis că au analizat 400 de telefoane mobile. Păi 400 e un număr foarte mic dacă au fost în total 100.000 de migranți. Cum poți trage concluzii așa? Și au mai dat niște procente, cum că 40% din afgani au declarat că trec prin România, dar fără să zică, de fapt, câte persoane au intervievat. Că poate sunt trei persoane numai! Rămân niște semne de întrebare serioase”, subliniază Daniela Pisoiu.

Ea a explicat și motivele care au făcut ca Austria să fie într-adevăr invadată de migranți, fără însă a avea cea mai mică legătură cu România.

Sunt două aspecte: unii vin din Grecia și merg mai departe către nord pentru că acolo situația lor s-a înrăutățit, adică nu mai primesc anumite ajutoare. Dar nu sunt relevanți pentru dezbaterea asta pentru că oamenii ăștia sunt deja înregistrați, deci nu ar intra în discuție. Vorbim despre unii care vin din Serbia, după ce sârbii au decis să renunțe la obligativitatea vizelor pentru indieni, pentru tunisieni, pentru cei din Burundi. Apoi, din Serbia, ideea e că oamenii ăștia au venit și au trecut mai departe către Ungaria, că doar nu o luau spre România ca să ocolească și abia apoi să intre în Ungaria. Ungaria ar fi așadar primul stat din Uniunea Europeană care ar fi trebuit să îi înregistreze pe oamenii ăștia, dar ei nu au făcut asta și le-au permis accesul mai departe în Austria, neînregistrați”, a mai afirmat ea.

În opinia sa, există șanse mari ca România să fie admisă până la urmă în spațiul Schengen. Acest lucru s-ar putea întâmpla însă mai degrabă în a doua jumătate a anului viitor, când Spania va deține președinția Consiliului Europei și ar putea să readucă la vot problema României și a Bulgariei.

Mai multe pentru tine:
Nouă misiune de sprijin umanitar destinată populaţiei civile din Gaza. Mai multe persoane, grav afectate de lipsa accesului la tratament medical adecvat
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Cum s-au prezentat Donald și Melania Trump la cina oficială a Casei Regale a Marii Britanii. Ținuta Primei Doamne a SUA, considerată îndrăzneață
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood