Bulgaria. Fostul premier Boiko Borisov, audiat la sediul poliţiei naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul premier bulgar Boiko Borisov

Fostul premier al Bulgariei, Boiko Borisov, a fost audiat joi, la sediul poliţiei naţionale, într-un dosar de corupţie. Avocatul acestuia a declarat că nu există nicio probă împotriva lui Borisov.

În faţa sediului poliţiei naţionale bulgare s-au strâns joi susţinători ai fostului premier, printre care preşedintele Federaţiei de arte marţiale mixte Stanislav Nedkov şi fostul ministru de interne Mladen Marinov. Atunci când Boiko Borisov a sosit la audiere, susţinătorii au început să scandeze ''Boiko'' şi ''Te aşteptăm'', relatează agenţia BTA.

După mai puţin de o oră, Borisov a ieşit din sediul poliţiei bulgare şi a declarat presei că a fost convocat şi audiat despre lucruri întâmplate în perioada 2009-2012. Avocatul său, Menko Menkov, a spus că este vorba despre ''scorneli datând de acum 13 ani'' şi că nu există nicio probă împotriva fostului prim-ministru.

Ancheta pentru care Boiko Borisov a fost chemat la audieri vizează înregistrarea unei conversaţii la casa acestuia din Bankia, în apropiere de Sofia. La conversaţia respectivă, al cărei conţinut s-a scurs în presă în aprilie 2013, au luat parte Boiko Borisov, Miroslav Naidenov, ministru al agriculturii în primul guvern Borisov, şi procurorul-şef al oraşului Sofia, Nikolai Kokinov.

Acuzaţiile împotriva lui Naidenov se referă la o mită de 200.000 leva (circa 102.000 euro) promisă lui Svetoslav Simeonov, şeful Fondului de stat pentru agricultură, în 2009. Acuzarea afirmă că scopul era de a-l face pe Simeonov să semneze ordine de plată pentru rambursarea ilegală a TVA-ului către companiile V.D.V. 007 EOOD şi Melcom OOD.

În timpul conversaţiei, Borisov l-a întrebat pe Kokinov despre evoluţia anchetei împotriva lui Miroslav Naidenov. Procurorul a explicat că martorul în dosar şi-a schimbat declaraţia. Din conversaţie a devenit evident că martorul respectiv este Svetoslav Simeonov.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră