Un condiment ajută creierul să se „repare“. Cercetătorii cred că poate fi de ajutor inclusiv în maladia Alzheimer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un condiment, inclus în mod obişnuit în curry, poate potenţa abilitatea creierului de a se autovindeca, potrivit unui studiu al cercetătorilor germani în neuroştiinţe.

Un compus din turmeric, un condiment folosit, de regulă, în compoziţia carry-ului, cunoscutul amestec de mirodenii, tipic pentru buctătăria asiatică, poate favoriza creşterea celulelor nervoase, considerate fa fi parte din „kit-ul de raparaţii“ al creierului, relevă un nou studiu apărut în revista de specialitate „Stem Cell Research and Therapy“, informează bbc.com

În cadrul unui experiment pe şoareci de laborator, cercetătorii Insitutului de Neuroştiinţe şi Medicină din Julich, Germania, au descoprit că o substanţă aromatică din componenţa turmericului, numită turmeron, influenţează procesul de reabilitare cerebrală.

Oamenii de ştiinţă au injectat rozătoarele cu această stubstanţă după care au scanat creierele animalelor. Acest lucru a scos la inveală o intesificarea a activităţii în zonele specifice ale creierului, implicate în creşterea celulelor nervoase, după administrarea turmeronului. 

Într-o parte separată a studiului, cercetătorii au introdus mai multe eşantioane de celule stem neuroale (NSCs) prelevate de la rozătoare celule stem neurale în diferite concentraţii de extract de turmeron.

Aceste celule au capacitatea de a se transforma în orice tip de celule ale creierului şi oamenii de ştiinţă sugerează că ele ar putea avea un rol important în recuperarea şi repararea deteriorărilor apărute în cadrul anumitor boli.

La om şi animalele mai mari, abilităţile deţinute nu par a fi suficiente pentru a repara creierul, în cazul peştilor şi animalelor mai mici, acest proces pare să funcţioneze bine“, a declarat dr. Maria Adele Rueger, care a făcut parte din echipa de cercetare.

Pe scurt, experimentul a arătat că efectul pozitiv al extractului de turmeric asupra celulelor stem neurale era direct proporţional cu concentraţia substanţei administrate. Cu alte cuvinte, cu cât concentraţia era mai mare, cu atât NSCs proliferau mai mult.

De asemenea, cercetătorii au constatat că celulele neurale introduse în compusul din turmeric păreau să se specializeze mai rapid în anumite tipuri de celule ale creierului.

Specialiştii sunt de părere că acest lucru demonstrează efectul pozitiv al turmeronului asupra eficienţei celulelor stem neurale şi cred că rezultatele lucrării lor pot pava drumul către dezvoltarea unor noi medicamente destinate prevenirii şi tratării accidentelor vasculare cerebrale şi a maladiei Alzheimer.

Turmericul face parte din aceeaşi familie de plante cu ghimbirul Foto bbc.com

Turmeronul nu este singurul compus benefic din turmeric studiat de către cercetători. Studii anterioare sugerează că un alt compus, curcumina, poate reduce inflamaţia în organism şi are proprietăţi anti-cancer.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL