Surplusul ponderal creşte riscul de cancer la sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile supraponderale şi obeze prezintă un risc mai mare de cancer mamar după menopauză, în comparaţie cu femeile cu o greutate corporală considerată normală şi care fac parte din aceeaşi categorie de vârstă, potrivit unei analize ştiinţifice de amploare, informează Reuters, citat de Mediafax.

Riscul de cancer mamar creşte odată cu greutatea corporală, afirmă autorii studiului, potrivit cărora femeile cu cele mai grave forme de obezitate prezintă un risc cu 86% mai mare de a dezvolta tipul de cancer mamar cel mai frecvent întâlnit şi de a fi diagnosticate în acelaşi timp cu alte forme de cancer în stare avansată.

Deşi alte studii din trecut au vorbit despre o legătură între greutatea corporală în exces şi riscul de cancer mamar, confirmarea acestei legături reprezintă un element esenţial, mai ales prin prisma faptului că acesta depinde de un factor care poate fi modificat, aşa cum este greutatea.


"Iar asta sugerează că femeile pot să facă ceva în acest sens", a spus Marian Neuhouser, cercetătoare la Programul de Prevenire a Cancerului de la Fred Hutchinson Cancer Research Center din oraşul Seattle, coordonatoarea studiului.

Pentru noul studiu, publicat în JAMA Oncology, oamenii de ştiinţă americani au analizat datele medicale provenind de la o cercetare ştiinţifică anterioară, realizată pe termen lung şi pe un număr mare de paciente, intitulată "Women's Health Initiative".

Cercetătorii au analizat datele colectate de la 67.142 de femei aflate la menopauză, cu vârste cuprinse între 50 şi 79 de ani, de pe întreg teritoriul american, care au fost monitorizate timp de 13 ani. În total, medicii au detectat în cadrul acestui eşantion un număr de 3.388 de cazuri de cancer mamar, până în 2010.

Pacientele au fost grupate în funcţie de indicele de masă corporală (IMC) al fiecăreia dintre ele.

IMC reprezintă raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii. Persoanele cu o greutate normală au un IMC cuprins în intervalul 18,5 şi 24,9. Persoanele supraponderale au un IMC cuprins între 25 şi 29,9, iar persoanele obeze au un IMC de peste 30. Un IMC de peste 35 este caracteristic persoanelor diagnosticate cu obezitate severă.

Aproximativ 5 procente dintre femeile din fiecare grup - alcătuit pe baza greutăţii - au fost diagnosticate cu o formă invazivă de cancer mamar în timpul perioadei de studiu, iar riscul de cancer mamar a crescut odată cu greutatea corporală, mai precizează sursa citată.

Femeile din grupul cu IMC de peste 35 au prezentat un risc cu 56% mai mare de a fi diagnosticate cu orice tip de cancer mamar invaziv în perioada monitorizată, în comparaţie cu persoanele cu o greutate corporală considerată normală.

Atunci când cercetătorii au analizat anumite tipuri specifice de subtipuri de cancer, ei au descoperit că femeile cu forme severe de obezitate prezintă un risc cu 86% mai mare decât femeile cu greutate normală de a fi diagnosticate cu tumori canceroase mamare care sunt alimentate de hormonii estrogen şi progesteron.

Cancerele mamare denumite "receptor pozitiv de estrogen" şi "receptor pozitiv de progresteron" reprezintă formele cel mai frecvent întâlnite. Până la acest studiu nu a existat o legătură stabilită între IMC şi tipurile de cancer din categoria "receptor hormonal negativ".

Folosirea terapiei de substituţie hormonală după menopauză nu a modificat relaţia dintre cancerul mamar şi greutatea corporală, afirmă autorii studiului.

De asemenea, cercetătorii americani au descoperit faptul că femeile care s-au îngrăşat cu mai mult de 5% din greutatea pe care o aveau la începutul studiului s-au confruntat cu o creştere cu 35% a riscului de cancer mamar.

În schimb, pentru femeile care erau deja supraponderale sau obeze la debutul studiului, scăderea în greutate nu a determinat o diminuare a riscului de cancer mamar.

"E important să spunem că acesta nu a fost un studiu despre slăbit. Este nevoie de un studiu care să analizeze în mod specific dacă pierderea în greutate duce la o scădere a riscului de cancer mamar", a precizat Marian Neuhouser.

Mai multe pentru tine:
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor