Somnul corect îți poate prelugi viața cu până la cinci ani. Ce au descoperit cercetătorii de la Harvard

0
Publicat:

Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Harvard, un somn odihnitor regulat poate prelungi viața cu aproape cinci ani în cazul bărbaților și cu peste doi ani în cazul femeilor, arată The Telegraph.

Insomnie. FOTO Shutterstock

Concluzia că un somn bun ar putea adăuga ani la viață a fost trasă de oamenii de știință de la Universitatea Harvard după ce au analizat date de la 172.321 de persoane care au participat la National Health Interview Survey, între 2013 și 2018.

S-a constatat că cei care au beneficiat de un somn de bună calitate au trăit cel mai mult.

Potrivit aceluiași studiul, opt la sută dintre decesele din orice cauză pot fi atribuite unor modele de somn deficitare.

Persoanele care au înregistrat cele mai mari beneficii au dormit între șapte și opt ore în fiecare noapte, nu au avut dificultăți în a adormi și nici în a rămâne adormite.

Aceste persoane nu au folosit niciun medicament pentru somn și au declarat că se simțeau bine odihnite la trezire cel puțin cinci zile pe săptămână.

Cum ajută comportamentele ideale de somn

Comparativ cu cei care nu aveau niciunul sau doar unul dintre cei cinci factori, pentru cei care au raportat toate cele cinci măsuri de calitate a somnului, speranța de viață a fost cu 4,7 ani mai mare în cazul bărbaților și cu 2,4 ani mai mare în cazul femeilor. 

„Dacă oamenii au toate aceste comportamente ideale de somn, este mai probabil să trăiască mai mult (...). Cred că aceste constatări subliniază faptul că nu este suficient să dormi suficiente ore, ci trebuie să ai cu adevărat un somn odihnitor", a declarat Dr. Frank Qian, cercetător clinic în medicină la Harvard Medical School și coautor al studiului.

Se știa deja că în lipsa unui somn suficient, crește riscul unei serii de afecțiuni de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile de inimă, obezitatea și diabetul, dar acum este pentru prima dată când a fost cuantificat beneficiul unui somn bun pentru speranța de viață.

Studiul a durat cinci ani

În timpul studiului care a durat între 2013 și 2018, din cei 172.321 de participanți, 8.681 au murit. Dintre aceste decese, 2.610 (30%) au fost cauzate de boli cardiovasculare, 2.052 (24%) au fost cauzate de cancer și 4.019 (46%) s-au datorat altor cauze.

Beneficiul pentru bărbați a fost aproximativ dublu față de cel pentru femei, din motive pe care oamenii de știință nu le pot explica.

„Chiar și de la o vârstă fragedă, dacă oamenii pot dezvolta aceste bune obiceiuri de somn, de a dormi suficient, de a se asigura că dorm fără prea multe distrageri și de a avea o bună igienă a somnului în general, acest lucru poate fi foarte benefic pentru sănătatea lor generală pe termen lung", a adăugat Dr. Qian.

O singură noapte de somn slab este suficientă pentru a declanșa o creștere bruscă a unei substanțe chimice din creier legate de boala Alzheimer, spun specialiștii.

Studiul a fost prezentat joi după-amiază în cadrul Sesiunii științifice anuale a Colegiului American de Cardiologie, potrivit The Telegraph.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”