Băuturile carbogazoase pot duce la stop cardiac. Acidul, principalul vinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băuturile carbogazoase sunt responsabile de 184.000 de decese în fiecare an, în lume. Motivul: sucurile acidulate favorizează dezvoltarea bolilor cardiovasculare. Aceasta este concluzia unui studiu japonez, ale cărui rezultate au fost prezentate la 1 septembrie 2015, în cadrul Congresului Societăţii Europene de Cardiologie, care s-a desfăşurat la Londra.

Băuturile carbogazoase sunt trimise iarăşi în boxa acuzaţilor de către specialişti. Cunoscute pentru contribuţia majoră în obezitate şi diabet, un nou studiu japonez arată că sucurile acidulate sunt vinovate de apariţia bolilor cardiovasculare mortale. De data aceasta, semnalul de alarmă vine de la profesorul Kaijiro Saku, de la Universitatea din Fukuoka. Citat de www.doctissimo.fr., profesorul Saku explică: „Până acum, legătura dintre consumul de băuturi carbogazoase în cantităţi mari şi bolile cardiovasculare mortale precum stopul cardiac nu a fost stabilită cu precizie”.

Studiu de amploare: 800.000 de cazuri de stop cardiac

Studiul s-a bazat pe date provenind de la aproape 800.000 de pacienţi, iar rezultatele au fost prezentate în cadrul Congresului Societăţii Europene de Cardiologie, desfăşurat la Londra în perioada 1-2 septembrie.

Cercetătorii japonezi au analizat dacă există o legătură sau nu între incidenţa stopurilor cardiace survenite în afara spitalului şi consumul de băuturi carbogazoase în intervalul 2005-2011, în 47 de regiuni din Japonia. Datele au provenit de la 797.422 de pacienţi care au suferit un stop cardiac în afara spitalului, iar informaţiile privind consumul de băuturi carbogazoase de la Ministerul japonez al Sănătăţii. Cercetătorii au studiat atât stopurile de origine cardiacă (infarct), precum şi stopurile non-cardiace (provocate de accidente vasculare cerebrale, boli respiratorii, tumori).

Acidul, cauza îmbolnăvirilor

„Băuturile carbogazoase consumate în exces au un impact asupra bolilor cardiovasculare mortale. Aciditatea acestor băuturi joacă un rol important în această legătură”, a explicat profesorul Saku.

Potrivit lui Kaijiro Saku, „rezultatele noastre indică faptul că limitarea consumului de băuturi carbogazoase este benefică”.

Alte băuturi cum ar fi laptele, apa minerală plată, ceaiul, cafeaua, sucul de fructe nu au fost asociate cu stopurile cardiace.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”