Linia subţire dintre fantezie sexuală şi tulburare: unde se termină dorinţa şi unde începe durerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sexul e, încă, un subiect tabu în multe ţări ale lumii, iar mulţi nu se simt confortabili atunci când trebuie să vorbească despre intimităţi sau dorinţe. Mai ales atunci când dorinţele ascunse ale unei persoane pun stăpânire pe viaţa ei, iar fetişurile ajung la stadiul de tulburare, denumită parafilie.

Jumătate din populaţia lumii, predispusă la activităţi sexuale anormale 

Recent, un studiu a ajuns la concluzia că perversiunile sexuale, cunoscute şi sub numele de parafilie, sunt surprinzător de larg răspândite. Aceasta se manifestă la aproape jumătate din populaţia Pământului. Psihologii au realizat o cercetare la care au participat mai mult de 1.000 de persoane din Quebec, Canada. Aproape 50% dintre participanţi şi-au exprimat interesul pentru activităţi precum: fetişismul, froteurrismul (atingerea în zonele intime ale unei persoane care nu-şi dă consimţământul - n.red.), masochismul sau voyeurismul, scrie „The Independent“

Aproximativ o treime din cei chestionaţi au declarat că au avut experienţe sexuale parafilice. Oamenii care s-au angajat în activităţi masochiste au fost, de asemenea, mai predispuşi la a avea şi alte fetişuri. Cercetătorii au rămas surprinşi să constate că dintre cele opt tipuri de comportamente parafilice recunoscute de psihologi, patru sunt extrem de comune.

Voyeurismul a fost raportat de 35% dintre bărbaţi şi femei, în timp ce fetişismul a fost raportat de o cincime dintre cei chestionaţi.

Masochismul a fost experimentat de 19%, iar froteurrismul, care constă în împlinirea satisfacţiei sexuale prin atingerea şi frecarea, în special a organelor sexuale, de trupul unui străin, cel mai adesea fără consimţământul acestuia, a fost clasat printre dorinţele sau experienţele a 26% dintre participanţi.

Profesorul Christian Joyal, psiholog de la Universitatea din Quebec la Trois-Rivieres, care a condus studiul, a declarat: „Unele interese parafilice sunt mai frecvente decât s-ar putea crede, nu numai în termeni de fantezii, ci şi în ceea ce priveşte dorinţa şi comportamentul lor. Scopul principal al studiului a fost de a determina dorinţele sexuale normale şi experienţele într-un eşantion reprezentativ pentru populaţia generală“.

Echipa lui Joyal a efectuat interviuri telefonice cu 1.040 de persoane din Quebec, despre viaţa lor sexuală. Dintre aceştia 46% au spus ca au fost interesaţi de cel puţin un tip de comportament sexual, care este considerat anormal.  

„Supunerea sexuală nu este un interes anormal“

Potrivit profesorului Joyal, aceste date sugerează că trebuie să ştim ce practici sexuale sunt normale înainte de a eticheta un interes sexual legal ca fiind unul anormal. Echipa a descoperit că există o relaţie strânsă între supunerea sexuală şi între alte activităţi sexuale.

„În mare parte, este adevărat că bărbaţii sunt mai interesaţi decât femeile de comportamente parafilice. Dar acest lucru nu înseamnă că femeile nu au astfel de interese. De fapt, femeile care raportează un interes în supunerea sexuală au dorinţe sexuale mai variate şi raportează o mai mare satisfacţie în viaţa lor sexuală. Supunerea sexuală, prin urmare, nu este un interes anormal“, a explicat profesorul Joyal.

Cercetătorii consideră că multe comportamente parafilice par a fi destul de comune şi ar trebui să fie considerate normale. Nu se poate, însă, exclude faptul că la unele persoane ele pot deveni extreme, transformându-se în tulburări.

„O tulburare parafilică se referă la acte sexuale care implică parteneri care nu şi-au dat consimţământul sau care cauzează suferinţă sau stare de confuzie persoanei care s-a angajat în acest tip de comportament“, a declarat Joyal.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, parafilia poate fi absolut necesară pentru ca persoana să obţină satisfacţie sexuală. „Parafilia nu este o tulburare mintală, ci mai degraba o preferinţă sexuală, în timp ce comportamentul parafilic este non-preferenţial şi se manifestă din când în când“, a declarat Joyal.

Potrivit acestui studiu, unele comportamente considerate juridic parafilice sunt departe de a fi anormale. 

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice