FOTO VIDEO Monştrii care mănâncă orice supărare, noua jucărie populară printre copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucăriile de pluş sunt foarte îndrăgite de cei mici

Un monstru de pluş care „mănâncă“ supărările celor mici a devenit una dintre cele mai populare jucării din lume. Până la Crăciun, ea va ajunge în topul celor mai căutate jucării, estimează reprezentanţii Amazon.

Copiii pot scrie sau desena pe un bileţel lucrurile care îi supără, pentru ca apoi să pună hârtia în gura monstrului şi să o închidă cu un fermoar. Odată înghiţite de „Sorgenfresser Worry Eater“, cum se numeşte monstrul de pluş, grijile celor mici dispar ca prin minune.

Reprezentanţii Amazon preconizează că acestea vor fi printre cele mai căutate 20 de jucării de Crăciun în 2014, scrie publicaţia „Daily Mail“.

Jucăria costă 25 de euro şi a fost concepută în 2008 de Gerhard Hahn, un animator TV din Germania. Primul monstru de pluş pe care l-a creat se numeşte Saggo, iar acesta are acum câţiva fraţi: Frula, Betti şi Biff. În lunile următoare, producătorii jucăriei vor lansa un alt monstru, Flamm, cu dungi portocalii şi albe.

Deşi pare o jucărie banală, monstrul de pluş este foarte util copiilor care se confruntă cu diverse temeri. „Gestul de a închide supărările în gura monstrului pentru ca acestea să dispară este simbolic. Dar, dacă mamele sau taţii găsesc o supărare în gura monstrului Sorgenfresser, ei vor putea să discute problema cu copilul şi să-l ajute să scape de ea“, spune Rachel Wyatt, reprezentant al firmei care distribuie jucăria.

Reprezentanţii Amazon spun că jucăria se regăseşte pe multe dintre listele de dorinţe ale copiilor pentru cadouri de Crăciun. Aceste liste sunt create online de părinţi pentru ca membrii familiei, precum bunicii, să le citească şi să le cumpere celor mici jucării pe care şi le doresc.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026