Twitter vorbeşte în limba lolcat: poţi să DISCOVR MOAR şi să KTHX oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noulimba câştigă teren pe Twitter. FOTO Adevărul

Twitter a venit cu o actualizare mică, neanunţată, dar care aduce o limbă în plus, dialectul neoficial al Internetului. De acum, poţi să FOLLOWIN şi să DISCOVR altfel.

În cartea „1984“ semnată de George Orwell (pseudonimul literar şi jurnalistic al lui Eric Arthur Blair), comuniştii care deţineau puterea doreau să schimbe cuvintele limbii pentru ca acestea să fie cât mai lipsite de fondul propriu. La noulimbă lucrau foarte multe organisme şi schimbau de la cărţi la ziare deja tipărite.

Departe de acel scenariu, o nouă limbă cucereşte Internetul şi acum a fost adoptată de Twitter, notează „TheNextWeb“. Limba lolcat câştigă tot mai mult teren pentru că utilizatorii nu mai trebuie să respecte normele gramaticale ale englezei, iar aceasta, se presupune, este mai amuzantă decât cea clasică şi rigidă. Astfel, întrebarea can I have? devine mai greşita can I haz?. În ciuda acestui aspect, ea e populară, iar Twitter s-a gândit s-o ofere utilizatorilor. 

Obişnuitul Home de până acum nu mai există, dacă treci la limba nouă, ci devine HUM  amplasat lângă noul DISCOVR. Cei pe care îi urmăreşti sun aşezaţi în tabul FOLLOWIN, „g“-ul picând la triere. Este deocamdată în beta această limbă, iar cine vrea să vadă cum ar arăta o reţea socială în aşa cuvinte o poate încerca.

Din câte se pare, Twitter calcă pe urmele Facebook. Reţeaua socială şi-a actualizat aplicaţia pentru Android şi iOS, iar fotografiile, videoclipurile au trecut în faţă, fiindu-le dedicată mai multă atenţie.Twitter devine o reţea socială centrată pe multimedia în lupta pentru a valora cât mai mult, pentru a atrage cât mai multă publicitate. Mai mult, Facebook are limba piraţilor, iar Twitter a adoptat-o acum pe cea a pisicilor Internetului. 

Fenomenul lolcat a pornit de la a pune un text amuzant sau înduioşător pe o poză cu o pisică. LOL este prescurtarea de la „laugh out loud“ (trad.: să râzi în hohote). Acest fenomen a pornit de pe forumurile bazate pe distribuirea de imagini, cum ar fi 4chan.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online