Povestea aplicaţiei-viral Yo: Este cea mai stupidă şi dă dependenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aplicaţia Yo a strâns fonduri de un milion de dolari. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Aplicaţia săptămânii trecute, nu prin utilitate, a fost Yo. A fost lansată pe 1 aprilie, iar mai nou a primit finanţare de un milion de dolari. Creatorii săi spun că au ştiut de la început că e cea mai stupidă aplicaţie, dar succesul pe care l-a avut le surâde.

Aplicaţia Yo a fost lansată pe 1 aprilie, Apple n-a vrut s-o aprobe în App Store, în primă fază, creatorul ei a urât-o de la început, iar actualul succes al acestui produs înseamnă peste un milion de dolari în fonduri şi milioane de Yo-uri schimbate între câteva zeci de mii de utilizatori. Business Insider a aflat de unde a pornit Yo, cum a ajuns la succes şi pe ce se susţine acest succes.

Moshe Hogeg, directorul companiei Mobli din Israel, voia o aplicaţie simplă prin care să-şi contacteze angajaţii. L-a pus pe Or Arbel s-o construiască, iar acesta a livrat în opt ore aplicaţia Yo. Totuşi, la început n-a vrut să facă asta, i s-a părut o idee proastă şi o aplicaţie stupidă. A afirmat că nimeni n-ar folosi aşa ceva. „Am mers la el şi i-am spus: «Creează această aplicaţie stupidă pentru mine»“, a spus Hogeg. Angajatul a livrat.

Când a văzut cum funcţionează Yo, cât de simplă e şi cât de bine a finisat-o Arbel, Hogeg a vrut s-o publice în magazinele cu aplicaţii, dar n-a vrut pe contul Mobli, că era o aplicaţiea prea stupidă şi ar fi tras în jos celelalte produse. Totuşi, au publicat-o sub alt nume, dar Apple n-a vrut s-o primească în App Store pe motiv că nu oferea nimic serios. Aceştia au explicat simplitatea Yo şi ce presupune. A ajuns în App Store.

Aceasta este cea mai stupidă aplicaţie pe care am văzut-o şi una care îţi dă dependenţă. Robert Scoble

Aplicaţia a debutat pe 1 aprilie. Robert Scoble, blogger de tech din San Francisco, a văzut-o şi a caracterizat-o în câteva cuvinte. „Aceasta este cea mai stupidă aplicaţie pe care am văzut-o şi una care îţi dă dependenţă“, a spus Scoble. A distribuit link-ul de descărcare pentru Yo pe pagina sa de Facebook, iar un prieten de-ai săi de pe DeviantArt a publicat Yo pe un site cu aplicaţii noi. Aşa a fost popularizată aplicaţia.

Compania care a produs Yo e de acord cu toată lumea: e stupidă şi nu face mai nimic, dar a avut succes şi au decis să meargă mai departe. „Am decis că Yo merită o şansă“, a spus Hogeg. Până acum au obţinut 1,2 milioane de dolari, deşi nu sunt bani încă transferaţi în conturile companiei. „Investitorii vor să crească foarte mult valoarea Yo, dar nu credem că e cazul de aşa ceva. Dacă Yo ar fi avut această creştere luni la rând, poate că da, dar nu e cazul“, a mai spus Hogeg.

Unii dintre primii utilizatori au renunţat la Yo sau abia mai trimit câte un mesaj uneori. Hogeg a înţeles de ce se întâmplă asta şi de ce a fost mai mult o furtună într-un pahar cu apă. „Artificiile nu supravieţuiesc. Doar produsele care aduc valoare“, a spus el. Totuşi, nu renunţă complet la ideea că ar putea avea succes, un succes mult mai mare.

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/afl-mai-multe-informa-ii-despre-aplica-ii-mobile" target="_blank">View the story "Află mai multe informaţii despre aplicaţii mobile" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate