Un pește de 12 milimetri emite un sunet la fel de puternic ca cel al unui foc de armă. Misterul deslușit de cercetători

0
Publicat:

Oamenii de știință au dezvăluit că unul dintre cei mai mici pești din lume, care măsoară în jur de 12 mm, poate scoate un sunet la fel de puternic ca cel al unui foc de armă, relatează The Guardian

Sunetele emise de acești pești depășesc 140 de decibeli. Foto: Arhivă

Masculul Danionella cerebrum, un pește găsit în cursurile de apă din Myanmar, produce sunete care depășesc 140 de decibeli, conform studiului publicat în revista PNAS, echivalentul unei sirene de ambulanță sau al unui ciocan pneumatic. 

Cel mai comun mecanism de producere a sunetului la pești implica vibrații ale vezicii înotătoare - un organ plin de gaz folosit pentru a controla plutirea - determinate de contracțiile ritmice ale unor mușchi specializați în „tobe", se arată în lucrare. 

Totuși, mecanismul de producere a impulsurilor sonore generate de Danionella cerebrum, care are cel mai mic creier cunoscut dintre toate vertebratele, a fost un mister, întrucât mecanismele musculare legate de vezica înotătoare nu au oferit o explicație plauzibilă pentru originea sunetului. 

Savanții de la Universitatea Charite din Berlin au descoperit că peștele are un sistem unic de producere a sunetelor, care implică un cartilaj de tobă, un nerv special și un mușchi rezistent la oboseală. Acest lucru permite peștelui să accelereze cartilajul de tobă cu forțe extreme și să genereze impulsuri rapide și puternice. 

„Înțelegerea acestei adaptări extraordinare extinde cunoștințele noastre despre mișcările animalelor și evidențiază diversitatea remarcabilă a mecanismelor de propulsie între specii, contribuind la înțelegerea mai largă a biologiei evolutive și a biomecanicii", se arată în document. 

Echipa de cercetători a utilizat materiale video cu mare viteză pentru a investiga mecanismul de producere a sunetului. 

Pentru a produce sunetul, o coastă care se află lângă vezica de înot este mutată de un mușchi special într-o bucată de cartilaj. Când coasta este eliberată, aceasta lovește vezica înotătoare și produce sunetul de tobă. Coasta este mult mai dură la masculi, ceea ce explică de ce femelele nu produc sunete. 

Cercetătorii nu au reușit să afle motivul pentru care peștii scot sunete atât de puternice, dar au sugerat că acestea ar putea ajuta la navigarea în apele tulburi sau ar putea fi o tactică agresivă folosită de masculi pentru a-i avertiza pe rivali. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani