Un detectiv care caută tabloul de Van Gogh furat în luna martie dintr-un muzeu olandez a primit fotografii ce dovedesc existenţa lucrării de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO News.ro

Un detectiv care caută tabloul „Grădina presbiteriului din Nuenen primăvara” al lui Vincent van Gogh, furat în luna martie dintr-un muzeu olandez, susţine că a primit două fotografii cu opera de artă, ceea ce dovedeşte că aceasta încă există, relatează BBC.

Lucrarea din 1884 are o valoare estimată la 6 milioane de euro.

Arthur Brand, specialist în recuperarea de opere de artă, a declarat agenţiei AFP că a primit două fotografii datate care ar arăta tabloul.

Cunoscut ca „Indiana Jones al lumii artei”, Brand a precizat că a primit fotografiile în urmă cu câteva zile, însă nu a explicat în ce mod a ajuns în posesia lor.

El a spus că reprezintă „primele dovezi pe care le avem că tabloul încă există” şi că hoţii deseori distrug opere de artă valoroase pentru că este foarte complicat să le revândă.

Una dintre fotografii prezintă un detaliu de pe spatele tabloului care îi dovedeşte autenticitatea. Ambele imagini au fost arătate împreună cu un exemplar New York Times din 30 mai.

Brand a mai spus că o carte pusă alături de tablou ar putea fi o încercare de a-l implica pe olandezul care a furat două tablouri din Muzeul Van Gogh din Amsterdam în 2002, însă a adăugat că bărbatul se afla în spital în timpul celui mai recent jaf.

„Grădina presbiteriului din Nuenen primăvara” era împrumutat de Muzeul Singer din Laren de unde a fost luat. La acel moment, muzeul era închis din cauza pandemiei şi va fi redeschis pe 30 iunie.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €