Trădare, crimă, dragoste şi o lume înflăcărată de credinţă în romanul istoric „Coloana de foc” de Ken Follett

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul britanic Ken Follett                                                                                 FOTO: Wikipedia

Din 20 septembrie, a apărut în librării, „Coloana de foc”, de Ken Follett, considerată cea mai ambţioasă şi mai impresionantă carte a scriitorului britanic.

Romanul, care va apărea la Editura Rao, are drept sursă de inspiraţie fapte istorice, evenimente reale. Acţiunea cărţii urmăreşte domnia Elisabetei I, viaţa altori regi şi regine din Europa, precum şi pe cea a unor oameni care, deşi aparent diferiţi, în realitate se aseamănă prin inteligenţă, curaj, devotament sau, dimpotrivă, prin cruzime şi intoleranţă.
Pentru a obţine un titlu nobiliar, un tânăr sărac este decis să calce peste cadavre. În numele credinţei, dar şi pentru a-şi atinge propriile scopuri, un episcop condamnă oameni la arderea pe rug. În câteva ore,o familie de negustori îşi pierde averea, iar destinul fiecăruia dintre membrii săi se schimbă în mod dramatic. Într-un alt colţ al lumii, o tânără îşi riscă viaţa pentru a vinde cărţi interzise. Doi tineri îndrăgostiţi sunt despărţiţi de convingerile religioase ale părinţilor.
Ce au în comun toate aceste poveşti? Lupta dintre Biserica Catolică şi susţinătorii protestantismului, consideraţi eretici în Europa secolului al XVI-lea.
Povestea se petrece la Kingsbridge, un orăşel fictiv dar şi în Franţa,Spania, Olanda. Însă tabloul idilic, presărat cu grădini, castele, catedrale, şi alte locuri de poveste, contrastează cu tulburătoarele evenimente istorice care se petrec aici, de la crime, conspiraţii, ameninţări şi până la şantaj – toate acestea având ca scop înlăturarea reginei Elisabeta, considerată prea tolerantă faţă de protestanţi. Pentru a se documenta, autorul a consultat numeroase cărţi de istorie, a vizitat oraşele din Europa unde se petrec scene din carte, numeroase case şi castele, a analizat costumele purtate în secolul al XVI-lea, precum şi portretele Elisabetei I, ale Mariei Stuart, ale lui Francis Drake şi ale altor personalităţi.
Scriitura poartă lin cititorul de la o poveste la alta, de la o familie la alta, fără să să îl facă să piardă vreo clipă sentimentul că se află în faţa unei construcţii perfect echilibrate. Suspansul, întorsăturile de situaţie şi dialogul sunt atât de bine dozate, încât este imposibil să nu îl cucerească.

„Cartea este presărată cu numeroase personaje cu adevărat remarcabile... nu este o carte care să fie citită o singură dată, ci una care trebuie savurată pentru drama, profunzimea şi bogăţia ei.“- Library Journal.

„Coloana de foc”, cel de-al treilea volum al seriei Kingsbridge, apare în toamna aceasta şi în Statele Unite,Germania, Franţa, Anglia, Spania, Italia.

Ken Follett (foto: dreapta) este unul dintre cei mai de succes scriitoridin lume. A scris 31 de cărţi, vândute în peste 160 demilioane de exemplare, în peste 80 de ţări şi traduse în 33 de limbi. Născut pe 5 iunie 1949 în Cardiff, Ţara Galilor, fiul unui inspector de taxe, Ken Follett a urmat cursurile unor şcoli publice, apoi University College London, primind untitlu de onoare în filosofie. Şi-a început cariera ca reporter, la ziarul din oraşul natal, apoi la London Evening News.Primul succes notabil al lui Ken a apărut după publicarea cărţii ”Eye of the Needle”, în 1978. În 1989, publică romanul istoric „Stâlpii pământului”, care ajunge numărul unu pe listacelor mai bine vândute cărţi din lume, apoi este adaptat cinematografic, în 2010, într-o serie de televiziune, produsă de Ridley Scott. „O lume fără sfârşit”, continuarea cărţii „Stâlpii pământului”, s-a dovedit a fi la fel de populară.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie