Și gardienii închisorii ascultau prelegerile lui Petre Ţuţea din celulă: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi!”

0
Publicat:

Petre Țuțea, cel care a spus „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”, este filosoful român care l-a adus pe Dumnezeu aproape de oameni prin vorbe de duh memorabile.

Petre Ţuţea a petrecut aproape 13 ani în închisorile comuniste, fiind arestat de două ori, în baza unor probe fabricate. A fost achitat de Înalta Curte de Casaţie, în 1997, la şase ani după moartea sa.

Petre Țuțea a fost condamnat pe nedrept de comuniști FOTO Adevărul

„Sunt cinstit, n-am înţeles nimic!” 

Fost deţinut politic şi coleg cu Petre Ţuţea, Aurel Sergiu Marinescu, a povestit în volumul „Prizonier în propria ţară“ câteva dintre amintirile sale din perioada petrecută la Aiud: „Într-o seară, un coleg l-a rugat pe Petre Ţuţea să-şi spună părerea despre doi filosofi germani. Conform stilului său, el a început încet, rar, domol, să construiască o paralelă între cei doi mari filosofi ai lumii şi, încet, încet, cu voce normală, a captivat atenţia întregii camere, fascinându-şi ascultătorii.

Printre cei aflaţi în acea celulă, era un fost şofer, om cumsecade, politicos şi respectat, dar fără educaţie şcolară şi care a ascultat cu religiozitate întreaga expunere. A doua zi, un coleg care îl văzuse cât de atent urmărise prelegerea, cu intenţia de a-l ajuta să înţeleagă mai bine cele expuse, l-a întrebat: «Ce-ai înţeles din conferinţa din seara precedentă?». Şoferul, om corect şi cinstit, i-a răspuns: «Dle X, sunt cinstit, n-am înţeles nimic, dar mi-am dat seama că Domnul Ţuţea spunea lucruri atât de interesante şi frumoase încât am încercat să înţeleg ceva şi nu am putut închide ochii şi nici să fac altceva». După ora stingerii, chiar şi unii gardieni ascultau la uşă din curiozitate, fără să întrerupă prelegerea“.

Absolvent al Facultății de Drept

Petre Ţuţea s-a născut pe 6 octombrie 1902 în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung şi liceul Gh. Bariţiu din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj; studiază formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin; va deveni, în urma studiilor universitare, doctor în drept administrativ. Publică articole diverse şi studii de economie şi politică în presa anilor 1930, cu precădere în Cuvântul condus de Nae Ionescu. Este un apropiat al acestuia, ca şi al lui Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran ş.a.

Face 13 ani de închisoare politică

După o perioadă de simpatii de stânga, devine simpatizant al micării legionare, dar nu şi înscris în mişcare, iar în septembrie 1940 ajunge înalt funcţionar la Ministerul Economiei Naþionale în guvernul naţional-legionar. Sub regimul comunist face 13 ani de închisoare politică în anii 1948-1953 şi 1956-1964. După eliberarea din puşcărie continuă să fie persecutat de Securitate, care îi confiscã o serie de manuscrise (printre care Tratatul de antropologie creştină, ce i se va restitui dupã 1989). Trăieşte înconjurat de tineri din boema bucureşteană a vremii şi publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele şi almanahurile Uniunii Scriitorilor. Moare la Bucureşti în 3 decembrie 1991, după ce este „redescoperit" de tinerii generaţiei post-1989 şi se bucură de o scurtă perioadă de notorietate dublată de o intensă mediatizare.

Câteva din vorbele memorabile ale marelui filosof din cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas:

„Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om”.

„Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război”.

„De creat, doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul „creaţie“ – literară, muzicală, filozofică – leşin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă”.

„Eu, cât aş fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric”.

„În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul”.

„Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români“.

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare”.(declaraţie făcută după alegerile din 20 mai 1990).

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux