Profesorul-filosof Immanuel Kant: „Nu îi predau geniului pentru că el îşi va face propriul drum fără ajutorul meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filosoful Immanuel Kant                                                                                           FOTO: wikipedia

Immanuel Kant ( 1724-1804) încerca să îşi înveţe studenţii cum să gândească, nu să le impună anumite opinii sau credinţe.  Era un profesor care avea nevoie de o armonie deplină în sala de curs. La un curs,  din cauza nasturelui unui student, nu s-a putut concentra.

În volumul „Immanuel Kant: His Life and Thought”, Arsenij Gulyga vorbeşte despre stilul filosofului la catedră, în faţa studenţilor. Kant nu era mulţumit de  studenţii care notau tot ce spunea. Ceea ce urmărea el, atunci când îşi ţinea cursurile, era să fie înţeles, motiv pentru care, alegea un student din apropierea lui, pe chipul căruia încerca să citească dacă este sau nu înţeles.

Deranjul provocat de nasture

Kant era metodic, iar dacă era întrerupt, îşi pierdea şirul gândului. Odată ce începea să îşi ţină cursul, notează Gulyga, cea mai mică tulburare îl deranja şi trebuia să reia.

„O dată a fost distras şi a predat mai prost ca niciodată. A mărturisit ulterior că fusese distras de un student care stătuse în faţa lui şi căruia îi lipsea un nasture de la haină”, scrie Arsenij Gulyga în volumul său.

Ţinta, studentul mediocru

„Nu îi predau geniului pentru că el îşi va face propriul drum fără ajutorul meu, nu îi vorbesc nici nătângului pentru că el nu merită. Mă concentrez mai degrabă pe studentul care se află la mijloc şi care îşi doreşte să se pregătească pentru viitoarea profesie”, scria Kant (foto: jos), citat de Arsenij Gulyga în cartea sa.

„Era necesar să fii foarte atent la cursurile lui. Harul pe care mulţi profesori îl au, de a face conceptele...complet clare pentru toată lumea, de a se face înţeleşi chiar şi de studenţii care chiulescu sau care sunt distraşi, repetându-se prin folosirea de diferite expresii şi, forţând practic aceşti studenţi să înţeleagă, clar nu era şi harul lui Kant”, scria Ludwig Ernst Borowski, unul dintre studenţii renumitului filosof, dar şi unul dintre primii săi biografi, citat de manchester.edu.

Un model de punctualitate

Conform mai multor biografi de ai săi, care i-au frecventat şi cursurile, se pare că filosoful era un model de punctualitate. Nu întârzia nici măcar un sfert de oră, iar după ani întregi de predat, nu lipsise decât o oră.

Punctualitatea lui Kant nu se restrângea numai la sala de curs, existând mai multe anecdote care vorbesc despre această însuşire a filosofului. Printre acestea, se numără şi cea conform căreia Kant ieşea dimineaţă la aceeaşi oră, moment în care gospodinele ieşeau pe geam să îl vadă trecând şi ştiau exact cât este ceasul.

„Kant era un model de punctualitate la toate cursurile sale. Nu-mi amintesc o singură dată, în cei nouă ani în care i-am frecventat cursurile, să îşi anuleze vreo oră sau în care să întârzie măcar un sfert de oră”, scria Reinhold Bernhard Jachmann, citat de acelaşi site.

Un alt biograf, Christian Jacob Kraus, aproape la fel de punctual precum Kant, povesteşte că profesorul filosof ar fi lipsit o singură oră în cei cinci ani în care i-a frecventat cursul şi atunci din pricina faptului că se îmbolnăvise.

Între matematică şi metafizică

Născut la 22 aprilie 1724, a fost un filosof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania, fiind socotit unul din cei mai mari filosofi din istoria culturii occidentale. A studiat la Collegium Fredericianum şi la Universitatea din Konigsberg. În timpul colegiului, a studiat pentru o perioadă scurtă clasicii, iar la universitate, fizica şi matematica.

După ce i-a murit tatăl, a fost nevoit să îşi abandoneze studiile şi să îşi câştige existenţa din meditaţii. În 1755, cu ajutorul unui prieten, şi-a reluat studiile şi şi-a dat doctoratul. A început să predea la universitate, iar după 15 ani de predat, a devenit profesor titular (în 1770), de logică şi metafizică. A predat încă 27 de ani (42 în total), atrăgând numeroşi studenţi. 

Immanuel Kant a murit la 12 februarie 1804 (79 de ani).

 

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Rușii se învârt în jurul lui Trump. Vor să-l convingă să accepte planul lui Putin. Europa, avertizată să rămână vigilentă
Șeful spionajului mlitar ucrainen explică cele trei obiective ale atacurilor hibride lansate de Rusia împotriva Europei
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România