Palatul Elisabeta poate fi vizitat până pe 30 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Wikipedia

Expoziţia regală de la Palatul Elisabeta este deschisă până pe 30 septembrie, conform unei informări postate duminică pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României. Programul săptămânal pentru vizitatori este vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 - 13:00 şi 14:00 - 17:00.

„Vizitarea se face într-un tur ghidat, condus de voluntari ai Asociaţiei Casa Majestăţii Sale. Vizitatorii au acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I şi Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestăţii Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură şi Sufrageria Mare.

Sunt expuse uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecţia de costume populare a Reginei Elena, decoraţii şi ordine regale, Colecţia Regală de Artă Contemporană, portretele regilor şi reginelor României din toate generaţiile, precum şi masa din Sufrageria Mare, pregătită pentru dineurile oficiale.

Poate fi vizitată grădina Palatului, acolo unde are loc în fiecare an Garden Party şi unde se află „Memorialul Copacilor”, care cuprinde arbori plantaţi de personalităţile regale şi şefii de Stat care au vizitat palatul, din anul 2001 încoace. De asemenea, la intrarea în palat este deschis Magazinul de suveniruri pentru vizitatori.” a precizat sursa citată pe Facebook.

Palatul se află pe Şoseaua Kiseleff nr.28, Sector 1 (prin Intrarea Româneşti de lângă Muzeul Satului). La intrarea în palat este deschis magazinul de suveniruri pentru vizitatori.

Vizitatorii nu trebuie să aibă rezervare, biletele putând fi cumpărate direct de la intrare. Plata se face cu numerar sau card, iar un bilet pentru copii, studenţi şi pensionari este de 20 de lei, iar pentru adulţi, de 40 de lei.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort