Neagu Djuvara: Aromânii îşi duc tot mai greu tradiţia şi obiceiurile mai departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neagu Djuvara

Istoricul Neagu Djuvara trage un semnal de alarmă în privinţa păstrării identităţii culturale a aromânilor răspândiţi în Balcani şi în special în Grecia. Invitat să susţină, joi, o prelegere la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti cu ocazia Zilei Aromânilor, reputatul istoric s-a declarat îngrijorat de faptul că tinerele generaţii din familiile aromânilor din Grecia nu mai vorbesc limba strămoşească.

„De-a lungul timpului am vizitat de mai multe ori comunităţile aromâne din Grecia (...) Din păcate am tot sesizat că tinerele generaţii nu mai ştiu a vorbi în aromână. Deşi îşi înţeleg încă bunicii când conversează în această limbă, ei preferă să vorbească în greacă. Acesta este un prim pas către pierderea identităţii culturale a lor. Tinerele generaţii de acolo duc tot mai greu tradiţia şi obiceiurile acestei comunităţi mai departe”.

Neagu Djuvara a respins ideea implicării statului român în păstrarea identităţii culturale a aromânilor, catalogând-o drept nocivă. „Politica de susţinere a aromânilor în perioda interbelică de către statul român a fost greşită. Statul român le-a trimis învăţători români, ceea ce a condus la o denaturare a dialectului aromân. Trebuia să trimitem învăţători care vorbeau aromână”, este de părere istoricul.

El a mai declarat că singura intervenţie pe care ar trebui să o facă România pe lângă statul grec este de a cere ca aromânii să fie recunoscuţi ca minoritate în Grecia. „ Nu ştiu cum îi putem ajuta mai mult pe aromâni în condiţiile în care grecii neagă că au alte naţionalităţi pe teritoriul lor. Poate oamenii politici români ar trebui să intervină pe lângă Grecia pentru recunoşterea acestei etnii, dar este foarte greu de realizat acest lucru”.  Neagu Djuvara i-a îndemnat pe aromânii din Balcani să lupte pentru drepturilor lor culturale şi politice pentru că, daca ei nu o vor face, este greu de crezut că altcineva o va face în locul lor.

Aflat în faţa unui amfiteatru arhiplin, Neagu Djuvara şi-a delectat audienţa cu numeroase povestiri despre aromâni şi a pledat pentru elaborarea unei lucrări „sârguincioase” despre istoria aromânilor.

„Ziua aromânilor la Universitatea din Bucureşti” a fost o manifestare culturală organizată de studenţii care au urmat cursul despre vlahii din Balcani şi din Carpaţii nordici al profesorului Marius Diaconescu, în parteneriat cu Societatea Culturală Aromână şi cu sprijinul revistei Historia, în calitate de partener media.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”